Selecționerul Portugaliei a explicat de ce Cristiano Ronaldo a fost rezervă cu Spania. "Întrebarea de un milion de dolari!"
articol scris de Digi Sport03.06.2022, 13:39
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Portugalia a obținut o remiză pe terenul Spaniei, scor 1-1, în cadrul unui meci din Liga Națiunilor, transmis în direct pe Digi Sport.
Contrar tuturor așteptărilor, Cristiano Ronaldo (37 de ani) a început meciul pe banca de rezerve, așa cum se întâmplă de foarte puține ori la selecționata lusitanilor.
Cristiano Ronaldo, doar rezervă contra Spaniei
Atacantul lui Manchester United a fost introdus pe teren abia în repriza a doua, cu jumătate de oră înainte de final, însă nu a putut schimba soarta partidei.
La conferința de presă de după meci, selecționerul Fernando Santos (67 de ani) a explicat că nu a fost vorba de o accidentare, așa cum au presupus mulți, ci de o decizie tactică.
"Cristiano Ronaldo? De multe ori sunt întrebat de ce este titular. Este întrebarea de un milion de dolari. Am considerat că la acest meci a fost mai bine să folosesc jucătorii pe care i-am folosit.
A fost o decizie tactică și tehnică. Am considerat că este cea mai bună soluție pentru noi. Pentru cum am vrut să jucăm și pentru abordarea meciului.
Nu are nimic de a face cu calitatea lui Cristiano, nu încape îndoială. Sunt unele meciuri în care trebuie să gândești diferit. Am considerat că poate intra în repriza a doua pentru a rezolva meciul", a explicat Santos, conform The Athletic.
- Cristiano Ronaldo a fost nominalizat pentru "jucătorul sezonului" în Premier League, campionat care va putea fi urmărit pe Digi Sport începând cu sezonul următor.
Fernando Santos, nemulțumit înainte de Spania - Portugalia
Înaintea meciului, Santos s-a declarat nemulțumit de programul aglomerat gândit de UEFA, cu 4 meciuri în 10 zile.
"Ronaldo e cel mai bun din lume, nu trebuie să o spun eu, o să vedeți asta cu Spania. Nu cred că ibericii sunt cel mai puternici când au mingea, ba în momentul în care o pierd și au acea disciplină de a recupera rapid, cum o fac cei de la Barcelona și City.
Totuși, fotbalul e pe goluri și pe asta o să ne concentrăm. Dacă putem să avem posesie, cu atât mai bine. Cred că programul e exagerat, să ai patru meciuri în 10 zile. Sezonul a fost extrem de dificil, toată situația e ciudată", a spus Fernando Santos înainte de meciul cu Spania.
Etichete: cristiano ronaldo , spania , portugalia , fernando santos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții