Scandalul din vestiarul Franței a făcut ca Mbappe și Griezmann să fie rezerve cu Belgia
articol scris de Digi Sport10.09.2024, 11:04
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Franța a câștigat contra Belgiei cu 2-0, prin golurile marcate de Kolo Muani (min. 30) și de Dembele (min. 57), victorie reconfortantă după ce cu doar câteva zile înainte echipe pierduse cu Italia, scor 1-3.
Marea surpriză apărută la startul meciului a fost cea cu Mbappe și Griezmann rezerve. Și vorbim despre căpitanul și despre vicecăpitanul naționalei care a disputat semifinalele Campionatului European din Germania 2024, când a fost eliminată de Spania, scor 1-2.
Subiectul a trezit discuții aprinse, mai ales că după jocul cu Italia în vestiarul naționalei a existat un adevărat scandal.
Mbappe și Griezmann, rezerve cu Belgia după scandalul din vestiar, de la finalul înfrângerii cu Italia
După dezastrul cu Italia, portarul Mike Maignan ar fi fost cel care a ținut un discurs de circa două minute, lansat după ce l-a întrerupt pe Deschamps, și a acuzat lispa de implicare și vedetismul unora, fără să nominalizeze pe cineva anume: ”Nu știu dacă doi jucători italieni ar avea loc în echipa Franței, dar au dat dovadă măcar de dorință și de agresivitate”, a tunat Maignan, fără să existe cineva ca să-l contreze.
„Ceea ce se spune în vestiar rămâne între noi. Nu trebuie să vă faceți griji. Când pierzi un meci, nu este sfârșitul lumii. Cu toții avem un rol de jucat pe teren. Știm că trebuie să facem mai bine, această echipă a Franței trebuie să câștige. Nu vom găsi scuze, ne vom pune semne de întrebare și vom merge înainte”, a comentat, luni noapte, urmașul lui Hugo Lloris în poarta Franței.
„Nu, a trebuit să ne spunem lucruri unul altuia, am avut încredere în răspunsul grupului (…) Am fost mai buni, am avut ingredientele pentru a câștiga acest meci. E un lucru bun. Am rămas cu două înfrângeri la rând (n.r. cu Spania și Italia), a trebuit absolut să câștigăm acest meci de dragul încrederii, pentru suporterii care vin (…).
Consider că niciodată nu trebuie să fii prea negativ când lucrurile nu merg bine sau prea pozitiv când câștigăm, sunt lucruri pe care le-am corectat, sunt lucruri pe care încă trebuie să le corectăm, este loc de îmbunătățire”, l-a completat Dembele.
Explicațiile lui Deschamps și cum a arătat la start echipa Franței, fără Mbappe și Griezmann
Selecționerul Didier Deschamps și-a asumat decizia de a-i ține pe cei doi rezerve și a-i trimite pe teren în minutele 67, Mbappe, respectiv 79, Griezmann.
„Nu au putut să facă o pregătire completă, meciurile au venit unul după altul și a mai fost și aspectul psihologic.
Nu am de gând să vă spun azi ce voi face într-o lună. Deși va fi puțin diferit, pentru că sunt patru zile între cele două meciuri. Dar voi păstra acest obiectiv de a vedea cât mai mulți jucători. S-ar putea să revină și alții, încă nu am datele. Poate merge împotriva coeziunii colective, împotriva rezultatelor, dar asta am ales”, și-a motivat Descamps deciziile tactice.
Maignan - Kounde, Saliba, Upamecano, Digne - Kante, Kone, Guendouzi - Dembele, Thuram, Kolo Muani.
Video cu rezumatul meciului Franța - Belgia 2-2
Etichete: deschamps , video franța - belgia , mbbape rezerva , griezmann rezerva
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții