Reacția kosovarilor, după ce au picat cu România în grupa din Liga Națiunilor
articol scris de Digi Sport08.02.2024, 19:57
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
România va evolua în Grupa 2 din Liga C a Națiunilor, potrivit tragerii la sorți care a avut loc joi seară la Paris.
În Grupa 2, România se va duela cu Kosovo, Cipru și câștigătoarea barajului dintre Lituania și Gibraltar.
Reacția presei din Kosovo, după tragerea la sorți pentru Liga Națiunilor: România le este adversară
Galerie Foto
Presa din Kosovo a reacționat după tragerea la sorți de la Paris. Aceștia susțin că jucătorii naționalei lor țintesc câștigarea grupei și promovarea în Liga B a Națiunilor. Jurnaliștii kosovari au numit grupa din care mai face parte România ca fiind una ”ușoară”.
”Kosovo a aflat numele adversarilor cu care se va confrunta în Liga Națiunilor, respectiv Liga C.
S-a făcut tragerea la sorți pentru a treia cea mai mare competiție UEFA, în timp ce dardanienii au aflat numele echipelor care îi vor provoca în Grupa C2.
Kosovo se va confrunta cu România, Cipru, Lituania sau Gibraltar. Desigur, pe hârtie este o grupă ușoară, întrucât fiecare dintre echipe nu are mai multă calitate decât noi, așa că dardanienii vor încerca să obțină maximum de puncte”, au notat cei de la Telegrafi.
România și Kosovo s-au înfruntat și în preliminariile pentru EURO 2024, turneu la care ”Tricolorii” au reușit să se califice pentru faza finală, care va avea loc în Germania la vară.
Cel mai bine clasate patru naționale în UEFA Nations League participă la barajul Cupei Mondiale din 2026
UEFA Nations League 2024/25 va conta și pentru stabilirea ultimelor echipe europene calificate la Campionatul Mondial din 2026. Cel mai bine clasate 4 formații în Liga Națiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru Mondial, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund.
Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte 4 echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele 4 naționale europene participante la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada.
Cum se vor juca partidele:
Etapa 1: 5-7 septembrie 2024
Etapa 2: 8-10 septembrie 2024
Etapa 3: 10-12 octombrie 2024
Etapa 4: 13-15 octombrie 2024
Etapa 5: 14-16 noiembrie 2024
Etapa 6: 17-19 noiembrie 2024
Etichete: romania , cipru , lituania , kosovo , gibraltar , liga natiunilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții