Numele pe care Erling Haaland l-a rostit de trei ori la finalul meciului Norvegia - Slovenia, în care nu a marcat
articol scris de Digi Sport11.06.2022, 18:35
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Norvegia și Slovenia au remizat în a treia rundă din Liga Națiunilor, scor 0-0. În urma acestui rezultat, nordicii rămân pe primul loc în grupa a 4-a din Liga B, cu șapte puncte acumulate, peste naționale precum Serbia, Suedia sau Slovenia.
Ce a spus Erling Haaland la finalul meciului Norvegia - Slovenia, după ce nu a reușit să marcheze
În partida care a avut loc la Oslo, Erling Haaland a fost integralist, însă nu a reușit să își treacă numele pe lista marcatorilor pe durata celor 90 de minute. La finalul meciului, starul celor de la Manchester City a fost pus să comenteze rezultatul de egalitate, iar reacția fotbalistului a fost una care nu mai are nevoie de nicio descriere.
"Oblak, Oblak, Oblak! A fost mereu la locul potrivit", a spus Haaland, după meciul cu Slovenia.
Jan Oblak, portarul celor de la Atletico Madrid, a prins o zi de excepție, iar intervențiile sale au făcut ca tabela de marcaj să rămână intactă până la finalul jocului.
Manchester City întârzie prezentarea oficială a lui Erling Haaland
Vineri s-a împlinit o lună de când a fost făcut anunțul transferului, însă Haaland nu a fost prezentat oficial la noua sa echipă nici până acum. Totuși, mutarea este iminentă, întrucât norvegianul le-a făcut deja cadouri de rămas bun coechipierilor de la Dortmund.
Potrivit presei din Manchester, există două motive principale pentru care Haaland încă nu a fost prezentat oficial în tricoul al lui Manchester City.
În primul rând, englezii vor vira banii pentru atacant abia la 1 iulie, dată la care se va și face transferul propriu-zis. Momentan, între cele două cluburi există doar un acord pentru realizarea lui ulterioară.
Celălalt motiv este faptul că Haaland încă nu și-a ales un număr. Conform sursei, cei din anturajul nordicului așteaptă să i se decidă viitorul lui Gabriel Jesus (25 de ani), actualul purtător al numărului 9, pe care echipa lui Haaland, dar și el însuși, l-ar dori cu insistență.
Etichete: norvegia , slovacia , jan oblak , erling haaland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții