Lituania - România 1-2. Maxim la ultima fază! Tricolorii, victorie chinuită, după ce au fost egalați în minutul 89

11.10.2018, 17:54
  • La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1

  • SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1

Naţionala României a învins dramatic reprezentativa Lituaniei, cu scorul de 2-1, joi seara, pe stadionul LFF din Vilnius, în Grupa a 4-a din Seria C a Ligii Naţiunilor. Tricolorii, care au controlat jocul în cea mai mare parte a jocului, au ”smuls” victoria în prelungiri, prin golul marcat de Alexandru Maxim, în minutul (90+3), după ce balticii egalaseră prin Arturas Zulpa (89). Alexandru Chipciu, care va rata meciul cu Serbia de la București, a fost cel care a deschis scorul, încă din prima repriză.

România a obţinut prima sa victorie în competiţie, după două egaluri, 0-0 acasă cu Muntenegru şi 2-2 în deplasare cu Serbia.

Echipa antrenată de Cosmin Contra a început bine şi a avut prima ocazie prin Chipciu (8), care a şutat din poziţie centrală, dar balonul a fost respins de portar. Lituania a avut o mare şansă de a deschide scorul în min. 10, când Cernych a reluat în bară, la centrarea lui Baravykas.

România a deschis scorul în minutul 13, atunci când Chipciu a reluat în plasă mingea respinsă de Algis Jankauskas din faţa lui Mitriţă. Același Mitriţă şi-a creat şi el o situaţie notabilă, dar şutul său de la 25 de metri a fost respins de portar (16). Jocul a fost în continuare unul de uzură, cu tricolorii având iniţiativa, dar fără a-şi crea ocazii de poartă. Ultima situaţie a primei reprize a fost un şut al lui Slivka (42) de la 20 de metri, prins de Tătăruşanu.

Echipa României a început bine şi partea secundă şi a avut două oportunităţi notabile: Mitriţă (52), care a fost aproape de un eurogol, a reluat din foarfecă de la 10 m, dar Setkus a respins salvator, iar apoi Stanciu (53) a şutat de la 24 metri, mingea fiind reţinută de portar.

Valskis, fost jucător al Universităţii Craiova, a avut două situaţii bune de gol, dar a şutat pe lângă poartă din careu (66), după o eroare a lui Bancu, iar apoi a fost blocat salvator de Săpunaru la 6 metri (80).

România nu a mai reuşit să creeze faze de pericol la poarta gazdelor, remarcându-se doar şutul lui Chipciu (73), la colţul scurt, prins de portar.

Balticii au egalat min. 89, la o nesincronizare în centrul apărării noastre, Zulpa a rămas singur cu portarul după o combinaţie cu Valskis şi a marcat.

Tricolorii nu au renunţat la luptă şi au reuşit să marcheze golul victoriei în min. 90+3, prin Maxim, care l-a driblat elegant pe Algis Jankauskas şi a marcat cu un şut la colţul lung.

România nu mai câştigase un meci oficial în deplasare din 8 octombrie 2016, când învingea Armenia cu 5-0. De atunci a înregistrat trei egaluri şi două eşecuri în deplasare în partide oficiale.

Naţionala României va juca duminică pe Arena Naţională cu Serbia, un meci decisiv pentru câştigarea grupei.

Lituania - România 1-2
Au marcat: Arturas Zulpa 89 / Alexandru Chipciu 13, Alexandru Maxim 90+3 
Vilnius, Stadion LFF: 2.000 spectatori
Liga Naţiunilor - Seria A, Grupa a 4-a

Lituania:16. Ernestas Setkus - 23. Rolandas Baravykas, 5. Algis Jankauskas, 2. Linas Klimavicius, 4. Vaidas Slavickas - 7. Arturas Zulpa, 18. Modestas Vorobjovas (17. Mantas Kuklys, 63), 14. Vykintas Slivka - 11. Arvydas Novikovas, 22. Fiodor Cernych (căpitan; 15. Deimantas Petravicius, 87), 10. Darvydas Sernas (19. Nerijus Valskis, 63).

Rezerve neutilizate: 1. Emilijus Zubas, 12. Dziugas Bartkus - 3. Justinas Janusevskis, 6. Povilas Leimonas, 9. Donatas Kazlauskas, 13. Domantas Simkus, 20. Valdemar Borovskij, 21. Vaidotas Silenas.

Selecţioner: Edgaras Jankauskas.

România: 12. Ciprian Tătăruşanu - 6. Cristian Manea, 4. Gabriel Tamaş, 22. Cristian Săpunaru (căpitan), 11. Nicuşor Bancu - 15. Paul Anton, 18. Răzvan Marin - 7. Alexandru Chipciu, 23. Nicolae Stanciu (9. Dorin Rotariu, 87), 20. Alexandru Mitriţă (10. Alexandru Maxim, 78) - 19. George Ţucudean (13. Claudiu Keşeru, 71).

Rezerve neutilizate: 1. Costel Pantilimon, 16. Florin Niţă - 2. Romario Benzar, 3. Alin Toşca, 5. Tudor Băluţă, 8. Adrian Stoian, 17. Florin Tănase, 21. Denis Drăguş.

Selecţioner: Cosmin Contra.


LIVE TEXT

Min. 90+5 - FINAL! Lituania - ROMÂNIA 1-2

Min. 90+3 - GOOOOOL ROMÂNIA: 1-2, MAXIM! Mijlocașul tricolorilor a marcat un gol extrem de important după o fază care a plecat de la Keșeru. Apoi, Maxim a primit în careul oaspeților, a preluat, a culcat un adversar dintr-un dribling, după care a finalizat în stil de mare atacant la colțul lung.

Min. 89 - GOOOL LITUANIA: 1-1, ZULPA! Mijlocașul lituanienilor a marcat cu un șut sec, din mijlocul careului, complet nemarcat, în dreapta lui Tătărușanu

INFO! SERBIA conduce cu 2-0 în Muntenegru, grație dublei lui Mitrovic

Min. 87 - ULTIMA SCHIMBARE LITUANIA! A ieșit Cernych, a intrat PETRAVICIUS

Min. 86 - ULTIMA SCHIMBARE ROMÂNIA! A ieșit Stanciu, a intrat ROTARIU

Min. 85 - CARTONAȘ GALBEN RĂZVAN MARIN! Mijlocașul nostru a alunecat pe teren, după care l-a faultat pe Cernych

Min. 80 - OCAZIE MARE LITUANIA! Săpunaru a blocat la fix și am scăpat fără gol

Min. 78 - A DOUA SCHIMBARE ROMÂNIA! A ieșit Mitriță, a intrat MAXIM

Min. 74 - Stanciu și-a luat inima în dinți și a șutat de la distanță, dar Setkus a apărat.

Min. 71 - PRIMA SCHIMBARE ROMÂNIA! A ieșit Țucudean, a intrat KEȘERU.

Min. 69 - CARTONAȘ GALBEN SLIVKA! Mijlocașul a fost sancționat pentru un fault asupra lui Mitriță.

Min. 66 - Valskis, bine deschis în careu, a șutat pe colțul scurt, dar mingea s-a dus în plasa laterală din stânga porții lui Tătărușanu.

Min.. 63 - A DOUA SCHIMBARE LITUANIA! A ieșit Sernas, a intrat VALSKIS

Min. 63 - PRIMA SCHIMBARE LITUANIA! A ieșit Vorobjovas, a intrat KUKLYS.

Min. 52 - OCAZIE ULUITOARE ROMÂNIA! Mitriță a reluat pe spate, din foarfecă, dar Setkus a boxat formidabil. Mitriță se pare că s-a accidentat la această fază și nu se știe dacă va mai continua. KEȘERU a fost trimis la încălzire.

Min. 49 - Chipciu a centrat foarte bine de pe dreapta, mingea a traversat careul lituanienilor, după care s-a lovit de Mitriță și a ieșit afară.

Min. 46 - A început repriza a doua!

Min. 45+1 - PAUZĂ la Vilnius

Min. 44 - CHIPCIU VA RATA MECIUL CU SERBIA! Prin ”galbenul” încasat la Vilnius, al doilea în această competiție, mijlocașul este suspendat pentru meciul următor din Liga Națiunilor. După ce a observat că arbitrul i-a arătat cartonașul, Chipciu a relizat că va rata cel mai important meci și l-a certat pe Anton pentru că acesta nu și-a marcat cum trebuie adversarul. Faza a plecat de la Mitriță, care n-a pasat când a observat că nu mai poate controla partida.

Min. 44 - CARTONAȘ GALBEN CHIPCIU! Mijlocașul a fost avertizat pentru un fault din spate asupra lui Cernych

Min. 42 - Slivka a profitat de o eroare a jucătorilor noștri, după un aut bătut de Bancu, dar Tătărușanu a fost la post.

Min. 33 - Mitriță a driblat un adversar, după care a șutat spre poartă, dar fără emoții pentru Setkus

Min. 32 - CARTONAȘ GALBEN ANTON! Mijlocașul a fost sancționat pentru un fault comis asupra lui Vorobjovas. ANTON VA FI SUSPENDAT CU SERBIA!

Min. 26 - Tricolorii au dovedit până acum că se descurcă pe ”sinteticul” de la Vilnius. Elevii lui Cosmin Contra au mereu prima inițiativă și controlează deocamdată partida.

INFO: Serbia conduce în Muntenegru, datorită golului marcat de Mitroivic. La acest scor, Serbia este pe primul loc în grupă!

MIN. 13 - GOOOOOL ROMÂNIA: 0-1, CHIPCIU! Mijlocașul nostru a reluat în plasă, dimn interiorul careului, după o fază care a plecat de la Stanciu. Acesta i-a dat o pasă senzațională în față lui Țucudean, atacantul a preluat, a ajuns la linia de aut, a întors foarte bine, Mitriță a prelungit și Chipciu a marcat.

Min. 12 - OCAZIE ROMÂNIA! Țucudean a deviat un balon șutat de Anton, dar gazdele au avut noroc.

Min. 11 - BARĂ LITUANIA! Tătărușanu a avut mare șansă! Cernych a reluat din interiorul careului, dar mingea a izbit bara din stânga porții. Am scăpat cu bine. după noi probleme în centrul defensivei. 

Min. 9 - OCAZIE ROMÂNIA! Chipciu a șutat de la marginea careului de 16 metri, sub transversală, dar Setkus a scos miraculos. Faza a continuat, a urmat un corner, dar nu s-a mai întâmplat nimic notabil.

Min. 7 - Tricolorii au pus stăpânire pe mijlocul terenului și domină ostilitățile

Min. 4 - Chipciu a primit o pasă în adâncime, din linia a doua, a scăpat singur cu portarul, dar se afla în ofsaid.

Min. 1 - A început partida! Lovitura de start le-a aparținut tricolorilor.

ECHIPELE DE START:

Lituania: 16. Ernestas Setkus - 23. Rolandas Baravykas, 5. Algis Jankauskas, 2. Linas Klimavicius, 4. Vaidas Slavickas - 7. Arturas Zulpa, 18. Modestas Vorobjovas, 14. Vykintas Slivka - 11. Arvydas Novikovas, 22. Fiodor Cernych (căpitan), 10. Darvydas Sernas

Rezerve: 1. Emilijus Zubas, 12. Dziugas Bartkus - 3. Justinas Janusevskis, 6. Povilas Leimonas, 9. Donatas Kazlauskas, 13. Domantas Simkus, 15. Deimantas Petravicius, 17. Mantas Kuklys, 19. Nerijus Valskis, 20. Valdemar Borovskij, 21. Vaidotas Silenas.
Selecţioner: Edgaras Jankauskas.

România: 12. Ciprian Tătăruşanu - 6. Cristian Manea, 4. Gabriel Tamaş, 22. Cristian Săpunaru (căpitan), 11. Nicuşor Bancu - 15. Paul Anton, 18. Răzvan Marin - 7. Alexandru Chipciu, 23. Nicolae Stanciu, 20. Alexandru Mitriţă - 19. George Ţucudean.

Rezerve: 1. Costel Pantilimon, 16. Florin Niţă - 2. Romario Benzar, 3. Alin Toşca, 5. Tudor Băluţă, 8. Adrian Stoian, 9. Dorin Rotariu, 10. Alexandru Maxim, 13. Claudiu Keşeru, 17. Florin Tănase, 21. Denis Drăguş.
Selecţioner: Cosmin Contra.

Arbitru: Francois Letexier
Asistenți: Cyril Mugnier și Mehdi Rahmouni
Adiţionali: Amaury Delerue și Nicolas Rainville.
Arbitru de rezervă: Nicolas Danos (toţi din Franţa).

S-au jucat:

• 7 septembrie | România – Muntenegru 0-0Lituania – Serbia 0-1 (D. Tadić 38-pen.)
• 10 septembrie | Serbia – România 2-2 (Mitrović 26, 63 / Stanciu 48-pen., Ţucudean 68), Muntenegru – Lituania 2-0 (Savić 34-pen., Janković 35)

Clasamentul grupei:

Muntenegru 2 1 1 0 2-0 4
Serbia 2 1 1 0 3-2 4
ROMÂNIA 2 0 2 0 2-2 2
Lituania 2 0 0 2 0-3 0

Programul următoarelor meciuri:

• AZI, 11 octombrie | Lituania – RomâniaMuntenegru – Serbia (ora 21:45)
• 14 octombrie | România – Serbia (Arena Națională, ora 16:00), Lituania – Muntenegru (ora 21:45)
• 17 noiembrie | Serbia – Muntenegru (ora 16:00), România – Lituania (ora 21:45) – stadion “Ilie Oană”, Ploiești
• 20 noiembrie | Serbia – LituaniaMuntenegru – România (ora 21:45)


UPDATE 20:48 Ilie Dumitrescu a comentat, în direct la Digi Sport Special, primul "11" al lui Contra.

"Contra mizează mult pe experienţa celor doi fundaşi centrali, Tamaş - Săpunaru. Eu am aşteptări mari de pe benzi. De la Bancu - Mitriţă şi Manea - Chipciu. Dar cel care poate aduce plusul e Stanciu", a spus Ilie Dumitrescu, pentru ca apoi să comenteze şi preferarea lui Ţucudean, în avanposturi, în detrimentul lui Keşeru: "E în formă, are un moral bun".

UPDATE 19:57 Cosmin Contra s-a decis în privinţa primului "11" al României:

Tătăruşanu - Manea, Săpunaru, Tamaş, Bancu - Anton, Marin - Chipciu, Stanciu, Mitriţă - Ţucudean

UPDATE Ora 18:45: Numerele pe care tricolorii le vor purta pe tricou la Vilnius:

Portari: 1. Costel Pantilimon, 12. Ciprian Tătărușanu, 16. Florin Niță

Fundași: 2. Romario Benzar, 3. Alin Toșca, 4. Gabriel Tamaș, 5. Tudor Băluță, 6. Cristian Manea, 11. Nicușor Bancu, 22. Cristian Săpunaru

Mijlocași: 7. Alexandru Chipciu, 8. Adrian Stoian, 9. Dorin Rotariu, 10. Alexandru Maxim, 15. Paul Anton, 17. Florin Tănase, 18. Răzvan Marin, 20. Alexandru Mitriță, 23. Nicolae Stanciu

Atacanți: 13. Claudiu Keșeru, 19. George Țucudean, 21. Denis Drăguș

UPDATE Ora 17:52. Jucătorii naționalei s-au plimbat timp de o oră în centrul orașului Vilnius înaintea partidei. Acolo s-au întâlnit și cu câțiva suporteri care vor fi prezenți pe stadion.

Galerie Foto

UPDATE Ora 17:15. Tricolorii vor juca în roșu în partida cu Lituania. Va fi prima partidă în această culoare după victoriile din 2014 obținute în debutul campaniei pentru Euro 2016, 1-0 în Grecia și 2-0 în Finlanda.

Echipa națională a României joacă de obicei în galben

România joacă în această seară, la Vilnius, al treilea meci din grupa a patra a Ligii C din Liga Naţiunilor, contra Lituaniei.

"Tricolorii" sunt doar pe locul 3 în grupă înaintea partidei programate pe gazonul sintetic al arenei de numai 5.400 de locuri pe care îşi dispută meciurile şi echipa al cărei golgheter este Liviu Antal, Zalgiris Vilnius.

România a remizat în ambele meciuri disputate până acum în competiţia nou-înfiinţată de UEFA: 0-0, la Ploieşti, cu porţile închise, cu Muntenegru, şi 2-2 la Belgrad cu Serbia.

Stanciu şi Ţucudean au marcat golurile echipei lui Cosmin Contra pe stadionul "Partizan", unde România a revenit după ce a fost condusă de două ori.

"După meciul din Serbia încrederea lor în ce putem realiza trebuie să fie foarte, foarte mare", e convins selecţionerul Cosmin Contra.

România a câştigat mereu în Lituania

România a învins de zece ori în 11 dueluri directe Lituania. Singurul eşec a fost însă un dureros 0-3, la Cluj, în septembrie 2008, în debutul preliminariilor Cupei Mondiale din 2010.

Ultima confruntare cu balticii a fost un amical din martie 2016, câştigat cu 1-0 de "tricolori" la Giurgiu, graţie unui gol marcat de Stanciu.

Lituania e ultima în grupă, fără niciun punct în primele două meciuri disputate în Liga Naţiunilor. A pierdut pe teren propriu cu Serbia, 0-1, şi a fost învinsă cu 0-2 în Muntenegru.

"Fără să par arogant, cred că suntem echipa mai bună şi îmi doresc cele trei puncte", a spus şi Nicolae Stanciu.

ECHIPELE PROBABILE

Lituania: Šetkus - Lasickas, A. Jankauskas, Klimavičius, Šernas - Verbickas, Žulpa - Slivka, Kuklys, Novikovas - Černych.

România: Tătărușanu - Cr. Manea, Tamaș, Săpunaru, Bancu - R. Marin, P. Anton - Chipciu, N. Stanciu, Mitriță - Keșeru.

Lituania - România va fi în această seară, de la ora 21.45. Partida va putea fi urmărită în format live-text pe digisport.ro şi m.digisport.ro.

Etichete: cosmin contra , liga natiunilor , lituania - romania , lituania romania live text


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”

Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar al Dianei Șoșoacă, a stârnit indignare după ce a făcut declarații provocatoare în Parlament. După ce a hărțuit o jurnalistă pe holurile legislativului, Makaveli a lansat alte amenințări. „Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri. Cine nu, ce crezi, îi băgăm amendă”.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto Și-a făcut bagajele și a plecat din România, la câteva zile după ce Becali i-a zis "Du-te, mă, acasă"

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

Volodimir Zelenski nu s-a abținut: gluma făcută, cu trimitere la ajutorul militar al Londrei pentru Ucraina

”Ar urma să-și ia rămas-bun”. Ce a scris presa din Anglia despre iubita lui Radu Drăgușin

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Patrick Vieira a descris într-un singur cuvânt prima întâlnire cu Dan Șucu și a reacționat după anunțul patronului

Barcelona vrea să dea lovitura pe piața transferurilor, după ce Atletico a bătut-o în minutul 90+6

Ange Postecoglou s-a enervat: ”Respectați-mă! Am 26 de ani de meserie în spate”

Foto N-a uitat ce a pățit la Barcelona: Luis Suarez le-a făcut cinste tuturor jucătorilor de la Atletico!

Citeşte şi

Surpriză! Pe cine a pus Damac antrenor, după ce Contra a plecat și Șumudică a spus "nu"

Exclusiv Contra și-a reziliat contractul cu Damac pentru a semna cu altă echipă, dar a rămas cu buza umflată! Ce a făcut românul

PEROZCerere în căsătorie cu final neașteptat. De ce s-a ales un bărbat cu o palmă de la iubită, deși inițial tânăra păruse fericită

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Principalul colaborator al lui Dan Șucu: ”Un break even contabil vine în 5 ani”. Când e listat Rapid la bursă citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate, așa?"

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate, așa?"

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului prinț”