Gareth Bale, înlocuit la pauză în meciul Țării Galilor din Liga Națiunilor! Cifrele dezastruoase ale căpitanului "dragonilor"
articol scris de Digi Sport04.09.2020, 11:21
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gareth Bale n-o duce mai bine nici la națională! Cifrele dezastruoase ale galezului și decizia nemiloasă a selecționerului
Gareth Bale, fotbalistul lui Real Madrid și căpitanul reprezentativei Țării Galilor, trece printr-o perioadă neagră a carierei sale. Jucătorul de 31 de ani nu a avut nicio realizare în meciul câștigat de naționala țării sale în Finlanda și a fost schimbat la pauză de Ryan Giggs.
Țara Galilor a învins Finlanda în primul meci din Liga Națiunilor, scor 1-0, însă Gareth Bale, căpitanul "dragonilor", a avut o evoluție ștearsă și a fost înlocuit la pauză de selecționerul Ryan Giggs. Bale pare că nu a depășit perioada negativă prin care trece la echipa de club.
Gareth Bale și-a încheiat prestația din partida din Finlanda fără niciun gol, nicio pasă de gol și niciun șut pe poartă, în timp ce a reușit doar nouă pase și a pierdut posesia în 10 rânduri. Mai mult, golul victoriei galezilor a fost înscris după schimbarea sa, iar fotbalistul lui Real Madrid a fost cel mai slab notat jucător al țării sale.
Gareth Bale tonight vs Finland:
— Ryan. (@Rygista) September 3, 2020
0 Goals
0 Assists
0 Key passes
0 Crosses
0 Long balls
0 Shots on target
9 Passes
10 Possession lost
Worst rated player on the pitch and subbed off at halftime, yet another usual outing from Gareth Bale. pic.twitter.com/jjHAjho1Lf
Gareth Bale, apărat de selecționerul Ryan Giggs
Ryan Giggs l-a înlocuit după 45 de minute pe căpitanul său, dar și-a motivat decizia spunând că Bale nu are jocuri în picioare, nicidecum că a avut un meci slab: "Gareth Bale știa de la început că va fi înlocuit la pauză. Nu are jocuri în picioare. Era plănuit încă dinaintea partidei să evolueze doar 45 de minute", a spus Giggs citat de Goal.com.
Fotbalistul pe care Zidane nu-l mai dorește la Real Madrid, va avea șansa să-și demonstreze valoarea în următorul joc din Nations League, împotriva Bulgariei. Duminică, pe teren propriu, Țara Galilor are ca obiectiv să-și mențină seria de meciuri fără înfrângere, ajunsă la 7 partide.
Etichete: tara galilor , gareth bale , nations league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții