Didier Deschamps a ieșit în față, după Franța - Italia 1-3
articol scris de Digi Sport07.09.2024, 12:30
Premier League: Ipswich - Chelsea, luni, 21:45, DGS 2
Premier League: Manchester United - Newcastle, luni, 22:00, DGS 1
"Este responsabilitatea mea", a recunoscut selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, după înfrângerea grea în faţa Italiei, 1-3, pe Parc des Princes, în Liga Naţiunilor.
Deschamps, după Franța - Italia 1-3: "Este responsabilitatea mea şi aşa va fi întotdeauna"
"Nu voi fi mulţumit cu ce am reuşit noi. Trebuie să acceptăm asta fără să căutăm scuze. Este responsabilitatea mea şi aşa va fi întotdeauna. Din punct de vedere colectiv noi nu am fost la înălţime faţă de ce a propus Italia. Am fost inferiori, cu excepţia primelor 20 de minute, dar trebuie să facem mai mult decât am făcut", a declarat Deschamps.
Franţa a deschis scorul după numai 13 secunde de joc prin Bradley Barcola. Italia a revenit graţie golurilor lui Federico Dimarco (minutul 30), Davide Frattesi (51) şi Giacomo Raspadori (74).
"Noi am început foarte bine cu acest gol, am făcut un presing bun asupra adversarului, apoi a fost mai complicat. A fost greu de menţinut această intensitate pe întreaga durată a unui meci. N-am avut această capacitate atletică de a menţine acest lucru, am comis greşeli tehnice. Am pierdut nişte dueluri şi le-am dat mingea", a adăugat el.
Selecţionerul a decis să recurgă la rotaţia echipei în acest prim meci după EURO 2024, încheiat în semifinale, dar foarte dezamăgitor din punct de vedere al jocului. El a explicat că se aştepta ca "prestaţia colectivă" să fie afectată de aceste schimbări.
"Am spus că este momentul ca toţi jucătorii să primească timp de joc în cele două meciuri (cel cu Italia şi cel de luni cu Belgia - n. r.), dar consider că, în ciuda a toate, a fost momentul să o fac, împotriva unor adversari de înalt nivel. Noi am plătit scump pentru asta. Dar nu am de gând să-mi schimb viziunea asupra lucrurilor la al doilea meci", a afirmat Deschamps.
"Doare şi trebuie să doară pe toată lumea. Bravo Italiei, care a ştiut să facă ceea ce era necesar pentru a câştiga, noi am avut nişte lipsuri. Nu ar trebui să amânăm prea mult pregătirea meciului cu Belgia", a conchis el.
Franţa a fost "umilită" de Italia şi este "în plină decădere" după acest meci, comentează AFP.
VIDEO Franța - Italia 1-3
Etichete: italia , franta , didier deschamps
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții