Ce scrie presa din Germania după umilinţa istorică a naţionalei: 0-6! Cea mai dureroasă înfrângere din ultimii 89 de ani
articol scris de Digi Sport18.11.2020, 08:58
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Spania a umilit Germania cu scorul de 6-0, pe teren propriu, iar acest succes i-a adus câştigarea grupei şi calificarea la turneul final al Ligii Naţiunilor.
Ferran Torres (Manchester City) a reuşit un hat-trick pentru iberici, celelalte goluri fiind marcate de Alvaro Morata, Rodri şi Mikel Oyarzabal.
Spania - Germania 6-0 | Ce scriu nemţii, după umilinţa istorică din Liga Naţiunilor
Bild anunţă că este cel mai usturător eşec al naţionalei Germaniei din 1931 încoace.
"Germania a vrut să câştige grupa, dar a primit o lecţie amară. Naţionala noastră a pierdut cu 6-0 în Spania şi a fost eliminată din Liga Naţiunilor. Cea mai dureroasă înfrângere din 24 mai 1931 încoace, 0-6 cu Austria.", scriu cei de la Bild.
"Cu aproape 7 luni înainte de EURO (care începe pe 11 iunie 2021), federaţia trebuie să răspundă la întrebarea dacă Joachim Low (60 de ani) este omul potrivit pentru a ne conduce la turneul final.
Putem avea încredere că va avea succes la EURO? Sau ne putem gândi la alternative, precum alf Rangnick (62) sau Stefan Kuntz (58).", mai notează jurnaliştii germani.
Spania - Germania 6-0 | Reacţia lui Joachim Low
Întrebat de jurnaliştii de la Bild dacă se teme pentru postul său după umilinţa din Spania, Joachim Low a răspuns:
"Trebuie să-i întrebaţi pe alţii dacă ar trebui să-mi fac griji. Eu nu vă pot răspunde la această întrebare acum".
Joachim Low se află la cârma naţionalei Germaniei din iulie 2006 şi mai are contract până în vara lui 2022.
- 188 de meciuri are Low la naţionala Germaniei: 120 de victorii, 37 de egaluri şi 31 de înfrângeri, golaveraj 451:192
Spania - Germania 6-0 | Echipele de start
- Spania: Simon - Roberto, Ramos, Torres, Gaya - Rodri, Canales - Olmo, Koke, Torres - Morata
- Selecţioner: Luis Enrique
- Germania: Neuer - Ginter, Sule, Koch, Max - Goretzka, Gundogan, Kroos - Gnabry, Werner, Sane
- Selecţioner: Joachim Low
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții