Un fost fotbalist de la FCSB a semnat cu ultima clasată din Liga a 3-a
articol scris de Digi Sport07.02.2023, 19:29
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Gabriel Matei (32 de ani), fost fundaș la FCSB, a schimbat echipa în această iarnă și a decis să semneze cu o grupare de pe ultimul loc din Liga a 3-a.
Galerie Foto
Gabriel Matei a fost legitimat la FCSB, gruparea finanțată de Gigi Becali (64 de ani), în perioada 2011 - 2015.
Gabriel Matei a semnat cu ultima clasată din Liga a 3-a
Gabriel Matei a semnat în această iarnă cu ultima clasată din Seria a 6-a a Ligii a 3-a din România, după ce în toamnă semnase cu CSO Filiași, tot o grupare din Liga a 3-a, cu care ”trăgea” la promovarea în Liga a 2-a.
După ce a petrecut mai puțin de jumătate de sezon la CSO Filiași, Gabriel Matei a semnat în această iarnă cu Vedița Colonești, gruparea de pe ultimul loc din Serie a 6-a din Liga a 3-a, cu doar șase puncte din 15 meciuri acumulate în prima parte a sezonului.
Gabi Matei a efectuat deja primele antrenamente alături de noua sa echipă, alături de care speră să evite retrogradarea la finalul sezonului.
Cariera lui Gabriel Matei
La FCSB, cea mai importantă echipă din cariera sa, Gabriel Matei nu a bifat decât 12 partide, fiind mai mult accidentat.
Curtea de Argeș, Pandurii Târgu Jiu, FC Brașov, Academica Clinceni, ASA Târgu Mureș, Gornik Leczna, Zira, Termalica, Concordia Chiajna, FC Argeș și Astra Giurgiu sunt celelalte formații pentru care Gabriel Matei a mai evoluat de-a lungul carierei.
- 75.000 de euro este cota de piață a lui Gabriel Matei, potrivit Transfermarkt
Etichete: gabriel matei , vedita colonesti , cso filiași , gabriel matei fcsb , gabi matei vedita colonesti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții