Rapid l-a luat pe Turbatu. Ce a spus fotbalistul pe vremea când juca la CSA Steaua. 8 jucători au plecat din Grant
12.01.2019, 18:55SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Rapid, echipă antrenată de fosta legendă a clubului, Daniel Pancu, a făcut al doilea transfer în această iarnă, cu trei zile înainte de reunirea lotului pentru partea a doua a sezonului. După Cătălin Oanea, 19 ani, de la Sportul Snagov (liderul Ligii a 2-a), acum în Grant a ajuns Alin Turbatu, tot 19 ani, de la Olteniţa. El era deja jucătorul giuleştenilor odată cu preluarea clubului Regal, dar fusese împrumutat la Olteniţa.
Planul lui Pancu este acela de a construi încă de pe acum o echipă care să fie rodată pentru Liga a 2-a, în cazul în care va reuşi promovarea, de aceea jucătorii pe care i-a solicitat sunt foarte tineri. Turbatu a jucat la un moment dat şi la CSA Steaua, atunci când a dat şi o declaraţie care probabil va crea destulă vâlvă în Grant.
Care sunt jucătorii de care s-a despărţit FC Rapid după turul campionatului
În schimb, echipa s-a despărţit de Boian, Costache, Burlacu, Mitea, Lădaru, Manole, Dovleac şi Jurj. Giuleştenii au terminat pe primul loc Seria a II-a din Liga a 3-a, 38 de puncte. Pe locul secund este AFC Unirea 04 Slobozia, cu 34 de puncte, iar pe 3 e CS Afumaţi, cu 32 de puncte.
Noua achizţie a vişiniilor a crescut la Bacău, dar la un moment dat s-a aflat şi în echipa celor de la CSA Steaua, când a şi oferit o declaraţie pentru pagina de facebook Asociaţia Steliştilor 47, a suporterilor echipei din Ghencea. "Atunci când joci în tricoul Stelei este un sentiment unic, iar în momentul în care vezi atâţa oameni care vin să susţină echipa Steaua, simţi că trebuie să dai totul pe teren".
"Alin Turbatu (19 ani) este un mijocaș iute și tehnic, dar și cu un șut foarte bun, dovadă stând golul marcat în Giulești, chiar în turul acestui campionat, atunci când a egalat pentru CSM Oltenița, în minutul 7, al partidei câștigate de Rapid, cu 3-1.
'Mă bucur foarte mult că am ajuns la Rapid, este o echipă foarte mare, cu o galerie foarte frumoasă, și sper să reușim împreună să realizăm toate obiectivele clubului, iar în vară să ne bucurăm de promovarea în liga secundă'.
Crescut la juniorii Sportului Studențesc, Turbatu a mai evoluat la Regal Sport, a fost pentru o scurtă perioadă și în lotul Stelei, iar în turul campionatului a marcat de trei ori pentru CSM Oltenița, având și o reușită în Cupa României.
Bine ai venit, Alin!", se scrie pe siteul fcrapid.ro
Ce program are Rapid sub comanda lui Daniel Pancu
Rapid se reuneşte pe 15 ianuarie, la baza sportivă Coresi, acolo unde se vor desfăşura cele mai multe dintre antrenamentele echipei până la plecarea în Antalya. În perioada 1-14 februarie echipa va merge în Turcia, unde are deja programate şi două meciuri amicale. Până atunci se vor disputa două şi în Bucureşti:
- 19 ianuarie, amical cu AS Carmen 1937, meci care va începe la ora 13:00 şi se va juca la Baza Coresi
- 30 ianuarie, amical cu Chindia, locul 5 în liga a 2-a, la două puncte e lider
- 8 februarie cu Szeged Grosics Akademie (locul 2 în liga a 3-a maghiară)
- 13 februarie cu NK Jedinsho Bihac (loc 3 în liga a 2-a din Bosnia Herţegovina)
Video cu rezumatul meciului in cate Turbatu a marcat contra Rapidului
Etichete: rapid , transferuri rapid , program rapid , cătălin oanea , alin turbatu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții