Petre Grigoraș a semnat cu Foresta. Lovitură de proporții dată de suceveni
05.09.2019, 18:19SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În ziua marelui meci România Spania, Foresta Suceava și-a pus un superantrenor. Cu toate că echipa evoluează în Liga 3, Petre Grigoraș este, începând de astăzi, antrenorul principal.
Astfel, tehnicianul de 54 de ani revine pe bancă, după ce a pregătit-o ultima dată pe Farul Constanța, până în această vară, echipă pe care a antrrenat-o de 4 ori. Astfel, "Grig" bifează a 11-a echipă din cariera sa de antrenor.
"Începând de astăzi, noul antrenor principal al echipei este Petre Grigoraș. Experimentatul tehnician va ajunge astăzi la Suceava, urmând ca mâine să efectueze primul antrenament pe Areni! Bine i venit, Petre Grigoraș!", se arată pe pagina de Facebook a clubului.
În acest moment, Foresta este pe locul 4, cu 4 puncte din două meciuri în seria 1 din Liga 3.
Petre Grigoraș și-a dat demisia de la Farul în iunie 2019
La începutul acestei veri, Petre Grigoraș și-a dat demisia, după ce și finanțatorul Ciprian Marica spunea că părăsește clubul din cauza refuzului autorităților de a-l ajuta.
La Foresta, tehnicianul înlocuiește în funcție un staff format din Vespazian Colba, Bogdan Tudoreanu, Mihai Guriță și Vasile Prisacă.
Inițial, în această vară, conducerea Forestei l-a dorit în funcția de antrenor pe Dorin Goian. Fostul fundaș a primit această propunere, însă a refuzat-o, cu toate că și-a luat licența de antrenor. "Goe" a mai fost la Foresta în funcția de președinte, timp de 5 luni, în 2017, după care și-a dat demisia pentru că cei care l-au convins să accepte acea responsabilitate nu şi-au onorat promisiunile legate de finanţare.
Anul trecut, Foresta a avut pe bancă și un nume celebru, în persoana lui Selim Benachour, tunisianul care a fost coleg cu Ronaldinho la PSG.
Etichete: petre grigoras , foresta suceava , antrenor foresta suceava
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții