Exclusiv Pancu i-a răspuns lui Schumacher după ce i-a luat locul pe banca Rapidului
01.10.2018, 20:49SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Daniel Pancu a acceptat oferta de a deveni antrenorul Rapidului în momentul în care nu îşi anunţase încă oficial retragerea din fotbal. "Pancone" a evoluat sezonul trecut pentru giuleşteni în liga a patra şi a dezvăluit că vrea să mai joace ultimul meci în Giuleşti înainte de refacerea actualului stadion.
"Îmi doream enorm să antrenez Rapidul, dar a venit şansa mai repede decât m-am aşteptat, m-a luat prin surprindere oferta. Important e că nu am frică de nimic, mult entuziasm, multă muncă, principiile mele. Obiectivul este cel al promovării şi o îmbunătăţire a jocului", a declarat Pancu, la "Digi Sport Special".
Noul antrenor al giuleştenilor a dezvăluit motivul demiterii lui Constantin Schumacher şi i-a răspuns fostului "principal".
"El a zis că l-a adus Daniel Niculae în club. Nu e adevărat, Schumacher a fost propunerea mea. Pe el nu l-am deranjat de două ori într-un an. Conducătorii erau nemulţumiţi de joc, au investit foarte mult în echipă, jucători, condiţii. Mi-au spus că, dacă eu refuz, se reorientează spre altcineva. Poziţia în clasament este foarte bună, dar am jucat doar cu o echipă din primele cinci. Meciul de Cupă (n.r. pierdut cu Oltul Turris Turnu Măgurele) a fost unic în istorie, niciodată Rapid pe teren propriu nu a avut o ocazie 90 de minute. Am avut cei mai mulţi suporteri de când a început Liga 3, oamenii au plecat dezamăgiţi acasă", a mai spus Pancu.
Daniel Pancu (41 de ani) a dezvăluit că dispune doar de licenţa B de antrenor, însă speră să obţină cât mai curând licenţa A.
"Am licenţa B, însă voi fi la şcoală pentru A, de care va fi nevoie la Liga 2. Avem de trecut de Slobozia, Afumaţi, până să ajungem la titlu şi licenţa Pro mai e mult", a mai afirmat Pancu.
Rapid e pe locul 2 în Seria a II-a din Liga 3, cu 16 puncte după şase etape. E depăşită la golaveraj de liderul Unirea Slobozia, are un punct avans faţă de Agricola Borcea şi trei peste CS Afumaţi şi SC Popeşti Leordeni.
Etichete: rapid , daniel pancu , rapid bucuresti , constantin schumacher , pancu antrenor rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții