O echipă din România era pe primul loc înainte de depunctare, iar acum e ca și desființată
articol scris de Digi Sport08.02.2024, 10:54
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Foresta Suceava, echipă din Grupa 1 din Liga 3, a fost depunctată din cauza unor datorii.
Echipa de care Dorin Goian s-a despărțit cu scandal în vara anului trecut, după ratarea promovării în Liga 2, a fost sancționată cu 4 puncte de Comisia de Disciplină a FRF pentru o plată restantă către antrenorul Ionuț Moșteanu.
Foresta Suceava, la un pas de desființare
Comisia de Disciplină a FRF a dispus ”sancționarea ACS Foresta Suceava cu interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar și scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată - depunctare 4 puncte pentru perioada 31.12.2023 – 15.01.2024 și 16.01.2024 - 31.01.2024 Comisia a acordat termen în data de 21.02.2024, ora 15.00, dată la care clubul debitor să prezinte dovada plății față de creditorul Moșteanu Ionuț Codruț pentru a evita în continuare depunctarea”.
În total, sucevenii ar fi acumulat datorii de 300.000 de lei, după ce primarul Ion Lungu ar fi refuzat să le achite la finalul anului treicut. Depunctările vor continua pentru Foresta, dacă plățile nu vor fi făcute, însă acest lucru pare că nu se va întâmpla în viitorul apropiat și, potrivit stirisuceava.net, desființarea clubului este iminentă.
Înainte de sancțiune, Foresta Suceava conducea Grupa 1 din Liga 3, cu 27 de puncte, la două lungimi peste CSM Bacău, care acum a trecut pe prima poziție. Bucovina Rădăuți încheie podiumul, cu 23 de puncte.
Etichete: foresta suceava , depunctare suceava , desfiintare foresta suceava
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții