Eric de Oliveira semnează!
articol scris de Digi Sport02.10.2024, 16:12
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Eric de Oliveira (38 de ani) și-a anunțat plecarea de la Farul, în vară, după un an și jumătate de colaborare cu Gică Hagi (59 de ani).
Eric de Oliveira semnează cu ACS Mediaș, după ce în vară a plecat de la Farul
Eric de Oliveira revine în fotbal și semnează cu ACS Mediaș, gruparea din Liga 3 la care este de altfel membru fondator.
Cel mai bun marcator străin din istoria SuperLigii va prelua postul de coordonator al Centrului de Copii și Juniori și le va da o mână de ajutor și celor de la prima echipă a clubului ardelean.
”Chiar dacă am lucrat doi ani la Farul, mereu am fost cu gândul și la Mediaș, unde este casa mea. Mă voi ocupa de Centrul de juniori de la Mediaș, unde avem 400 de copii legitimați, trebuie să fim aproape de ei, dar voi ajuta și la echipa mare, acolo unde este Cosmin Vâtcă.
La club sunt mulți foști jucători de la Mediaș, Buzean, Curtean, Vâtcă, Roșca, Dudiță, Hanc, Boaru, toți au un cuvânt de spus.
Vom urmări jucători, dar vom încerca să vindem pe bani la Liga 1 sau chiar în străinătate. Cred că avem câțiva tineri jucători care pot face curând pasul la Superliga”, a declarat Eric de Oliveira, pentru Ora de Sibiu.
ACS Mediaș conduce Seria a 7-a din Liga 3, cu 13 puncte, după cinci etape.
Eric de Oliveira, cel mai prolific străin din fotbalul românesc
În februarie 2020, Eric a devenit fotbalistul străin cu cele mai multe goluri din prima ligă a României.
Clasamentul celor mai bun marcatori străini din prima ligă a României
- Eric de Oliveira 66 de goluri (72 de goluri în toate competițiile pentru echipele din România)
- Wesley 64 de goluri
- Harlem Gnohere 58 goluri
- Bojan Golubovic 55 goluri
- Pantelis Kapetanos 48 goluri
- Kehinde Fatai 45 goluri
- Taher Bawab 42 goluri
- Mike Temwanjera 39 goluri
- Azdren Llullaku 37 goluri
- Sulejman Demollari 36 goluri
Etichete: eric de oliveira , acs medias , eric de oliveira acs medias
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții