După FCSB, încă o echipă din România a anunțat reluarea antrenamentelor la baza de pregătire
27.04.2020, 20:13Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Lider în prima serie din Liga 3, Aerostar Bacău plănuiește să reia antrenamentele pe 18 mai, după ce va expira starea de urgență.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că starea de urgență nu va fi prelungită după 15 mai, iar clubul Aerostar Bacău vrea să profite și să reia antrenamentele. Conform Monitorului de Suceava, antrenorul Daniel Munteanu nu vrea să piardă primul loc și implicit promovarea în Liga 2, astfel că jucătorii vor reveni pe teren.
Aerostar Bacău vrea să reia antrenamentele pe 18 mai
Pentru moment nu este clar cum se vor antrena jucătorii de la Aerostar Bacău. Liderul seriei are șapte puncte avans față de ocupanta locului secund, Foresta Suceava.
Aerostar Bacău a jucat un singur meci oficial în 2020, cu FC Botoșani II. Echipa lui Daniel Munteanu s-a impus fără emoții, scor 3-1. În Liga 2 promovează numai campioanele din fiecare serie.
FCSB a reluat antrenamentele, luni, dar autoritățile s-au sesizat și vor verifica dacă jucătorii și stafful tehnic au încălcat reglementările prevăzute de ultima Ordonanță Militară, în privința pandemiei de COVID-19.
LPF pregăteşte o propunere de protocol care va fi înaintată Guvernului
Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, pe site-ul oficial, că săptămâna viitoare va înainta Guvernului o propunere de protocol pentru reluarea antrenamentelor şi meciurilor în Liga 1 după încheierea stării de urgenţă.
"LPF pregăteşte în aceste zile o propunere de protocol pentru reluarea antrenamentelor şi a jocurilor oficiale, propunere pe care conducerea Ligii o va înainta la începutul săptămânii viitoare autorităţilor guvernamentale, punând-o totodată şi în dezbatere publică.
Am continuat dialogul cu domnul Ionuţ Stroe, Ministrul Tineretului şi Sportului, pentru identificarea celor mai bune soluţii în vederea reluării competiţiilor sportive întrerupte de pandemie, fără a pune în pericol sănătatea sportivilor", se menţionează în comunicatul citat.
Competiţiile fotbalistice din România, întrerupte iniţial până pe 31 martie, au fost suspendate printr-o decizie a Comitetului de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal cel puţin până la momentul ridicării stării de urgenţă decretate ca urmare a pandemiei de coronavirus.
Etichete: aerostar bacau , masuri coronavirus , pandemie coronavirus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții