Medgidia-Rapid 0-7. Giuleştenii au dat un nou recital după 10-1 în etapa trecută
10.04.2019, 20:03Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Rapidiștii defilează în seria a doua din Liga a treia, acolo unde se pare că nu au adversar. După un 10-1 administrat celor de la Făurei în etapa trecută, giuleștenii au zburdat pe teren și în meciul din deplasarea cu Medgidia, din etapa a 21-a, câștigat cu 7-0.
În minutul 7, fundașul Iacob a prins un voleu de zile mari, după un corner executat de Cârstocea și a deschis scorul. Câteva minute mai târziu, după o combinație între Cârstocea și Drăghiceanu, ultimul a centrat în careu, iar portarul oaspeților, Haralambie Mociu, a scăpat mingea din mână, exact în picioarele lui Matulevicius, care nu a iertat.
Mociu, 18 ani, s-a făcut din nou de râs în minutul 15, când a scăpat printre mâini șutul slab al lui Vlada. Trupa lui Pancu a continuat să se distreze pe teren. În minutul 36, Voicu a centrat de pe dreapta, iar portarul gazdelor a greșit din nou în fața lui Matulevicius, care a marcat pentru a doua oară.
Medgidia-Rapid 0-7
La pauză a fost 5-0, după ce Cârstocea a pasat perfect pentru același Matulevicius, trei goluri cu care şi-a aniversat cei 30 de ani împliniţi pe 8 aprilie.
În repriza secundă, rapidiștii au continuat asaltul, iar Drăghiceanu a făcut 6-0 după ce a interceptat o minge trimisă de portarul advers direct în picioarele sale. Puștiul din poarta Medgidiei, împrumutat de la Viitorul, a mai scos o dată mingea din plasă până la final, după ce Goge a finalizat pasa lui Vlada.
Medgidia - Rapid s-a terminat 0-7, iar giuleștenii sunt lideri detașați în seria a doua din Liga a treia, cu 56 de puncte, după 21 de etape, la diferență de 7 puncte de locul secund.
PS: Dintr-o regretabilă eroare, în prima varianta a acestei ştiri numele portarului echipei din Medgidia a fost George Micu. De fapt este vorba despre Haralambie Mociu.
Etichete: rapid , daniel pancu , medgidia rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții