Daniel Oprița îl contrazice pe Gigi Becali și încinge lupta cu FCSB: ”Nu câștig nici 3.500 de euro pe lună!”
articol scris de Digi Sport02.03.2021, 20:41
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Daniel Oprița (39 de ani) i-a răspuns lui Gigi Becali, după ce patronul de la FCSB a afirmat că tehnicianul de la Steaua câștigă mai bine decât Toni Petrea.
Omul de afaceri a insinuat că Oprița ar primi 5.000 de euro pe lună.
Daniel Oprița, replică pentru Gigi Becali: ”Nu câștig nici 3.500 de euro pe lună!”
”Toni Petrea are 4.000 salariu, deci Oprița are cu 1.000 mai mult în Divizia C. Dar nu asta e problema. Să întrebăm care este finalitatea. Pentru că trebuie să vină un privat. Păi, tot un privat? Cum am fost și eu. Vom câștiga procesele și-i vom duce în Liga 4”, a declarat Becali, la Pro X.
Antrenorul ”militarilor” spune că suma avansată de patronul de la FCSB este una mincinoasă. ”S-a ajuns prea departe cu suma vehiculată față de salariul meu. Nu știu cine îl informează pe Gigi Becali despre aceste sume, dar Daniel Oprița nu câștigă nici macar 3.500 de euro pe lună la Steaua. Iar dânsul a spus că eu câștig cu 1.000 de euro peste Toni Petrea.
Chiar mă gândesc să îmi fac public contractul, ca să vedeți și voi cât câștig. Nu comentez nimic de suma vehiculată la George Ogăraru. Nu intru în discuții legate de banii pe care i-ar câștiga antrenorii de la centrul de juniori ai Stelei, însă nimeni de acolo nu câștigă 1.500 de lei. Poate că sunt salarii și de 3.000 de lei pe lună, dar vreau să știți că acei oameni primesc suma asta pe o perioadă lungă de timp”, a zis Oprița, potrivit Pro Sport.
Steaua e gata să se lupte cu ”greii” de la FCSB
Totodată, tehnicianul Stelei a precizat că lucrează sub presiunea promovării, mai ales că Gigi Becali plănuiește să trimită la FCSB 2 jucători de la prima echipă.
”Daca ratez obiectivul, pot să fiu pa. În această vară îmi expiră contractul cu Steaua, iar dacă ratez obiectivul, nu este bine pentru mine. Am văzut că Gigi Becali vrea să ne oprească cu orice preț. Noi ne-am pregătit și suntem gata de luptă. Dar vă repet: Daniel Oprița nu câștigă nici măcar 3.500 de euro pe lună”, a mai afirmat Daniel Oprița.
FCSB 2 va întâlni Steaua pe 13 martie, într-un meci care ar putea fi decisiv pentru promovarea în Liga 2. Patronul grupării din Berceni a anunțat că va trimite la echipa a doua ”artileria grea”. Jucători precum Filip, Nedelcu, Soiledis, Oaidă, Șut, Simion, Vukusic, Octavian Popescu sau Buziuc au drept de joc pentru FCSB 2 și ar putea ”bloca” Steaua în partida directă.
Clasament Liga 3, Seria 4:
Etichete: steaua , gigi becali , daniel oprita , salarii steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții