Ce face jucătorul care avea la FCSB o clauză de 150 de milioane de euro. Unde evoluează acum
articol scris de Digi Sport29.12.2023, 13:52
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Adrian Romeo Niță (20 de ani) este fotbalistul căruia în 2019 Gigi Becali (65 de ani), patronul FCSB-ului, îi stabilea o clauză de reziliere în valoare de 150 de milioane de euro.
Adrian Romeo Niță a plecat de la FCSB la începutul anului 2023, liber de contract, după ce nu a mai reușit să-i confirme așteptările lui Gigi Becali.
Unde evoluează acum Adrian Niță, fotbalistul carea avea o clauză de 150 de milioane de euro la FCSB
După plecarea de la FCSB, Adrian Romeo Niță a semnat cu CSM Slatina, formație din Liga 2 pentru care a evoluat doar jumătate de sezon.
În vară, Adrian Niță a plecat de la CSM Slatina și a ajuns în Liga 3, unde evoluează și acum.
Fostul jucător de la FCSB este legitimat la Cetatea Turnu Măgurele, liderul din Seria a 6-a a Ligii a 3-a, cu 32 de puncte din 15 meciuri disputate.
Pe final de an, Adrian Niță a postat o imagine cu el, alături de un mesaj criptic: ”Eu îmi aleg destinația”, a scris fotbalistul, pe Instagram.
Galerie Foto
Adrian Niță și clauza de 150 de milioane de euro
Adrian Niță se afla la FCSB încă din 2019, de pe vremea când era doar un copil. Tot în acel sezon avea să și debuteze pentru ”roș-albaștri”: într-o partidă cu Metaloglobus, din Cupa României, câștigată de FCSB cu 2-0, la doar 16 ani și jumătate.
Managerul general al vicecampioanei, Mihai Stoica (58 de ani), declara, la un moment dat, că Adrian este cel mai bun jucător al Academiei FCSB și care are mare încredere în calitățile acestuia.
- Gigi Becali chiar îi pusese o clauză de reziliere în contract de 150 de milioane de euro.
De asemenea, fostul său antrenor de la Slatina, Ion Pîrvulescu, cel care l-a îndrumat către FCSB, l-a comparat pe Adrian Niță cu Lionel Messi, la aceeași vârstă.
”La 15 ani, poate Messi nu era mai bun decât Niță, însă Messi a avut norocul să pună cineva mâna pe el, să-l țină departe de tentații, jucătorul, la vârsta asta, trebuie să aibă un paznic.
Să nu-l scape din mână și, eu cred, că în două trei luni, Niță devine titular la FCSB, cum e Octavian Popescu. Altfel, intervin profesionistele, artistele”, declara Ion Pîrvulescu.
Romeo Niță a mai prins alte 11 meciuri pentru FCSB, iar din sezonul 2021/2022 a dispărut complet din anturajul primei echipe.
A fost împrumutat succesiv, în două sezoane, la Unirea Constanța, ”satelitul” celor de la FCSB, unde nu ”a rupt gura târgului”
- Existau zvonuri care indicau faptul că jucătorul nu s-a adaptat vieții din București și ar fi avut probleme extrasportive.
Etichete: adrian nita fcsb , cetatea turnu măgurele , adrian romeo nita , adrian nita liga 3 , adrian nita cetatea turnu magurele
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții