Universitatea Cluj reușește două lovituri pe piața transferurilor. Jucătorii din Liga 1 care au semnat cu "studenții"
articol scris de Digi Sport31.01.2022, 16:48
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Universitatea Cluj, antrenată de Erik Lincar, este una dintre echipele favorite la promovarea în prima ligă. "Studenții" se întăresc cu doi jucători din Liga 1 pentru a-și îndeplini obiectivul.
Liga 2 primește întăriri, odată cu anunțul ultimelor transferuri realizate de cei de la U Cluj.
Universitatea Cluj se întărește. Ely Fernandes și Paul Părvulescu au semnat
Perioada de mercato din iarnă a fost una tulbure pentru cei de la U Cluj, care au avut probleme cu suporterii după vânzarea lui Victor Dican la FC Botoșani, pentru doar 100.000 de euro.
Acum, conducerea echipei ardelene a decis să treacă la fapte, pentru a întări lotul. Mai întăi, clujenii au anunțat aducerea lui Ely Fernandes, care a fost în prima parte a sezonului jucătorul celor de la Farul.
Paul Pârvulescu a reprezentat a doua lovitură pe care cei de la U Cluj au dat-o în decursul zilei. Ambii fotbaliști au venit liberi de contract, după ce și-au reziliat înțelegerile cu Farul Constanța, respectiv Academica Clinceni.
Clujenii s-au despărțit de Robert Răducanu
Trupa lui Erik Lincar a bifat un nume și la capitolul plecări.
Robert Răducanu, care a început sezonul la U Craiova 1948, dar în toamnă a semnat cu U Cluj, tocmai și-a reziliat contractul cu ardelenii, se arată într-un comunicat oficial pe site-ul clubului.
Atacantul li se adaugă altor 7 jucători pe care U Cluj i-a pus pe liber în această iarnă, Carol Taub, Albert Voinea, Daniel Novac, Iaser Ţurcan, Andrei Blejdea, Alexandru Gîţ şi Charles Acolatse.
Etichete: transferuri , universitatea cluj , paul parvulescu , ely fernndes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții