Un nou fotbalist străin venit să joace în România e blocat pe aeroport de agenții de la Imigrări
15.08.2018, 16:17Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Un nou fotbalist străin are mari probleme după sosirea în România. Mijlocaşul norvegian de origine nigeriană Michael Babatunde Omoijuanfo (27 de ani - foto jos) a aterizat pe aeroportul Henri Coandă cu intenţia de a semna cu ACS Poli Timişoara, însă a avut parte de o surpriză de proporţii.
A fost oprit pe aeroportul din Otopeni de agenţii de la Imigrări, pe motiv că paşaportul acestuia ar fi fals.
Şi asta deşi fotbalistul a călătorit până la Bucureşti fără probleme, iar ambasada Norvegiei de la Bucureşti i-a emis de urgenţă un alt paşaport. Nu a fost însă suficient pentru ca Babatunde să se poată zbura spre Timişoara, unde este aşteptat de divizionara secundă pregătită de Ionel Ganea.
"E o tevatură totală! Imigrările i-au luat paşaportul, dar ambasada Norvegiei de la Bucureşti i-a dat altul de urgenţă. Chiar şi aşa, e blocat în Otopeni şi nu vrea nimeni să vorbească nici cu el, nici cu clubul, nici cu mine. Toţi întorc spatele! A venit din Norvegia cu totul în regulă, dar, când să zboare de la Bucureşti la Timişoara, i-au zis că nu e el în paşaport. O ţigănie! Nu are cum să fie paşaportul fals, altfel ambasada Norvegiei nu-i dădea un paşaport de urgenţă. Când au văzut agenţii de la Imigrări că i-au dat paşaport, au început să se certe între ei", s-a plâns impresarul jucătorului pentru liga2.ro.
Jucătorul blocat în continuare în aeroportul Henri Coandă este format de Lillestrom şi a jucat toată cariera în ligile inferioare din Norvegia, după ce trecuse pe la tineretul lui Valerenga Oslo.
Ultimul fotbalist care venise să joace în România, însă nu a putut trece de controalele de pe aeroportul Henri Coandă, este congolezul Cedrick Mabwati, care trebuia să semneze în această vară cu Politehnica Iaşi. Africanul nu a putut însă pătrunde în România, iar ieşenii au renunţat ulterior la transferul său.
Etichete: acs poli timisoara , michael babatunde omoijuanfo , fotbalist strain blocat otopeni , jucator nigerian blocat otopeni , jucator strain nu poate intra in romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții