Sprijin financiar fără precedent pentru un club din Liga 2, din partea Comisiei Europene
articol scris de Digi Sport22.11.2021, 15:29
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 1,4 milioane de euro (6,9 milioane lei) destinată susţinerii activităţii cluburilor sportive din municipiul Miercurea-Ciuc, în contextul pandemiei de coronavirus.
Csikszereda poate obține 700.000 de euro
Prin urmare, clubul de Liga 2 Csikszereda Miercurea Ciuc și echipa de hochei HSC Csikszereda pot să primească sume importante, sub forma fondurilor europene.
Potrivit Comisiei Europene, ajutorul financiar va lua forma unor granturi directe în valoare de maximum 700.000 de euro (3,46 milioane lei) pentru fiecare beneficiar.
Schema va fi deschisă tuturor IMM-urilor care activează în sectorul sportului în municipiul Miercurea-Ciuc. Pot beneficia maximum zece companii.
Eligibile pentru ajutor sunt costurile care au legătură cu: contractele de activitate sportivă şi cheltuielile de călătorie pentru activitatea sportivă; achiziţionarea de echipamente sportive şi alte cheltuieli operaţionale care sunt legate direct de contractele de activitate sportivă, inclusiv achiziţionare de materiale şi consumabile.
700.000 de euro ar reprezenta o sumă foarte importantă pentru AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, ocupanta locului 7 în Liga 2. Ciucanii au cinci victorii în ultimele șase meciuri de campionat și speră să prindă play-off-ul de promovare în Liga 1.
Etichete: miercurea ciuc , liga 2 , comisia europeana , csikszereda , sprijin financiar , fonduri europene
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții