Se anunță o nouă forță în fotbalul românesc: "Sperăm să fie gata toate actele" + Stadion de 60 de milioane €
articol scris de Digi Sport16.12.2023, 23:10
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Corvinul Hunedoara a promovat la finalul sezonului trecut în Liga 2 din România, iar oficialii clubului au planuri mari în viitorul apropiat.
Anunțul președintelui de la Corvinul Hunedoara
Corvinul Hunedoara are parte de un sezon bun și ocupă locul doi în clasament, cu 31 de puncte. Cu toate acestea, elevii lui Florin Maxim nu au drept de promovare, din cauza formei de organizare, însă președintele clubului a făcut un anunț uriaș pentru fanii formației hunedorene.
"S-a dat deja drumul demersurilor pentru schimbarea statului și transformarea într-o societate pe acțiuni, care să ne permită visul de a reuși să ne întoarcem în prima ligă.
Noi, în două-trei luni, sperăm să fie gata toate actele, doar că nu se poate schimba regulamentul în timpul campionatului și trebuie să așteptăm.
Dar așa cum am făcut atunci când am ratat prima dată promovarea în Liga 2, așa o să stăm cuminți și acum, la locul nostru. Ne vedem de treabă și sezonul următor vom ataca promovarea în Liga 1”, a spus Dan Colesniuc, potrivit GSP.
La Hunedoara se va construi un nou stadion: "Michael Klein"
Galerie Foto
Corvinul a promovat în Liga 2 și în viitor va beneficia și de o nouă arenă.
Stadionul din Hunedoara va fi construit pe locul celui actual, iar cheltuielile de demolare vor fi suportate de Primăria municipiului Hunedoara şi Consiliul Judeţean.
În decembrie 2022, Guvernul estima un cost al proiectului de aproximativ 64,5 milioane de euro, cu tot cu TVA.
"În parelel, în aceeași perioadă (n.r. - în care se plănuia revenirea echipei în Liga 2), aveam discuții despre demararea unui proiect de construcție a stadionului. Am făcut tot felul de demersuri și am pornit acest proiect.
În ianuarie, pe 21, se va porni licitația pentru construirea acestui stadion. Mai avem încă puțin, apoi putem spune că am îndeplinit și acest pas (n.r. - ultimul obstacol înaintea demolării vechiului stadion).
O să ne fie puțin mai greu sezonul viitor. Se va demola stadionul, o să trebuiască să ne mutăm. Încă nu s-a fixat o locație în care să mergem, dar s-ar dori cât mai aproape de Hunedoara, ca să putem să avem sprijinul hunedorenilor. Pentru ei luptăm, nu pentru altcineva", a mai declarat Dan Colesniuc, pentru sursa citată mai sus.
Complexul Sportiv din municipiul Hunedoara va avea un nou stadion, de 10.100 de locuri, dispuse pe două ’inele’, parcare subterană, două căi de acces rutier, mai multe zone pietonale şi toate facilităţile unei astfel de construcţii, la standardele actuale.
Construcția din Hunedoara va avea o capacitate de 10.100 de locuri (9.730 locuri pentru public, 50 pentru persoanele cu dizabilităţi, 195 locuri VIP şi 125 pentru presă).
Noua arenă va fi de categoria 4 UEFA și va putea găzdui și partide din cupele europene. Ridicarea stadionului ar urma să dureze 28 de luni.
Complexul sportiv va purta numele lui Michael Klein, fost fotbalist la Corvinul, Dinamo și echipa națională a României.
Etichete: liga 2 , corvinul hunedoara
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții