News Alert Șase cazuri de COVID-19 la FC U Craiova, cu o zi înaintea debutului în Liga 2! Ce se întâmplă cu meciul cu Ripensia
articol scris de Digi Sport28.08.2020, 12:03
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FC U Craiova a transmis, printr-un comunicat postat pe contul oficial de Facebook, că șase dintre componenții echipei au fost depistați pozitiv cu COVID-19.
Ca urmare a celor șase sportivi testați cu COVID-19, gruparea din Bănie a solicitat Federației amânarea meciului cu Ripensia Timișoara, din prima etapă a sezonului 2020 - 2021 a Ligii 2, programat inițial sâmbătă, de la ora 15:30, în direct la Digi Sport 1.
Șase cazuri de COVID-19 la FC U Craiova
”Partide de fotbal dintre Fotbal Club Universitatea Craiova și Ripensia Timișoara, din cadrul etapei 1 a Ligii 2, programată pentru sâmbătă, orele 15:30, nu va mai avea loc din cauza depistării pozitive a unui număr de șase sportivi din cadrul lotului.
Clubul a înaintat către FRF solicitarea regulamentară în vederea reprogramării partidei. De asemenea, clubul a inițiat procedurile legale și regulamentare prevăzute în protocolul sanitar”, se arată în comunicat celor de la FC U Craiova.
Conform noului protocol sanitar, aprobat pentru sezonul competițional 2020 - 2021, un meci poate fi amânat o singură dată. Altfel, în cazul celor de la FC U Craiova, dacă partida cu Ripensia nu se va putea juca nici la data reprogramării, echipa care are cazuri de COVID-19 pierde cu 0-3, rezultat ce s-ar omologa la finalul primei părți a campionatului.
Etichete: fc u craiova , meciuri amante liga 2 , cazuri coronavirus liga 2 , fc u craiova - ripensia timisoara
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții