”S-a dus naiba avantajul nostru!” Laszlo Balint, foc și pară după egalul cu Petrolul: ”Fotbalul nu e matematică”
15.07.2020, 20:58Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
UTA și Petrolul au încheiat la egalitate, scor 1-1, iar lupta pentru promovare continuă.
După joc, Laszlo Balint s-a arătat extrem de supărat pe elevii săi, pe care i-a somat să se trezească.
”Nu sunt pesimist, vă întrerup (n.r. - l-a întrerupt pe reporter). Jucătorii trebuie să se trezească. Toți au zis că UTA e cea mai tare, că vom promova. Dar fotbalul nu e matematică. Jucătorii n-au înțeles acest lucru. Știam ce ne așteaptă, ce va urma. Le-am zis asta și băieților. Va promova cine merită să promoveze. Mai avem trei meciuri ca să demonstrăm că merităm să fim în prima ligă.
E greu să emiți pretenții la promovare când iei gol în maniera în care am luat voi. A fost prima minge aruncată în careu de Petrolul și am scos-o din poartă. E greu să joci în primul eșalon când faci asemenea greșeli. S-a dus naiba avantajul pe care l-am avut înainte de acest play-off”, a declarat tehnicianul arădean.
Laszlo Balint: ”Să vedem dacă putem duce această luptă!”
Antrenorul de la UTA a adăugat că îi e greu să-și găsească vorbele potrivite după meciul cu prahovenii.
”Știam că Petrolul e bine organizată defensiv. Știam că va fi greu să avem atâtea ocazii ca în meciul cu Turris. E greu să îmi găsesc cuvintele. S-a lăsat așteptat acel spirit al băieților.
La pauză am făcut niște schimbări, am egalat repede, din păcate n-am avut forță să presăm și să ne asigurăm toate cele trei puncte. Dar poate că va conta acest punct. Însă ne-am complicat destul de mult situația. Să vedem dacă vom putea duce această luptă până la final. Nici nu avem multe soluții. Ăștia suntem și trebuie să mergem mai departe”, a mai spus Balint.
Clasament play-off:
Rezumat UTA - Petrolul 1-1
Etichete: play-off promovare , laszlo balint , uta petrolul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții