Reacția lui Daniel Oprița după ce a aflat programul Stelei în Liga 2: ”E o întrecere tare!”
articol scris de Digi Sport19.07.2021, 18:10
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Steaua și-a aflat programul din Liga 2, competiție transmisă în direct la Digi Sport.
Echipa lui Daniel Oprița are un duel interesant chiar din prima etapă, când joacă acasă cu AFK Csikszereda, formație care sezonul trecut a fost în playoff-ul de promovare.
Dunărea Călărași, Astra și Petrolul sunt adversarele din rundele cu numărul 9, 10 și 11. Antrenorul ”militarilor” care nu au drept de promovare în Liga 1 a spus pe cine vede favorită în noul sezon.
”Nu zic că e un sezon de Liga 2 special. E asemănător cu ultimele două trei campionate.
Daniel Oprița: ”E o luptă între 4-5 echipe pentru promovare”
Sunt echipe cu potențial și vom avea parte de o întrecere tare, în mod cert. Deși e prematur să mă pronunț, cred că vom avea parte de o luptă între 4-5 echipe pentru promovare.
Petrolul, U Cluj, Hermannstadt, AFK Csikszereda sunt doar câteva dintre favorite în opinia mea.
Oricum, pentru noi nu contează prea mult cine e favorită. Noi vrem să ne facem treaba și să câștigăm fiecare meci”, a spus Daniel Oprița pentru playsport.ro.
Tehnicianul abia așteaptă să vadă arena din Ghencea plină de fani și la partidele din Liga 2 după meciul de inaugurare a stadionului.
”Fără discuție vom juca pe terenul nou. De aceea vă spun că anticipez o prezență numeroasă a publicului la partidele noastre în viitorul campionat.
Meciurile de acasă le vom disputa pe stadionul Steaua, așa cum e normal”, a precizat Oprița.
Etichete: daniel oprita , program liga 2 , daniel oprita steaua , afk csikszereda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții