Rapid, două cantonamente pentru a pregăti lupta pentru Liga 1. Amicale tari în Turcia
10.06.2019, 19:38SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Rapid a promovat în Liga 2, dar se comportă ca o echipă de Liga 1. Gruparea din Giulești a bifat deja patru transferuri, înainte de reunire, după care echipa va pleca și în două cantonamente ale verii, unul dintre acestea fiind deja programat în Turcia.
Ambele stagii de pregătire vor avea loc în iulie. În Turcia se va merge în perioada 9-19 Iulie, în localitatea Bolu, în timp ce al doilea cantonament va fi definitivat zilele viitoare. ”În Turcia, Rapid va disputa cel puțin trei meciuri amicale, în care va întâlni adversari din primele ligi ale unor campionate puternice din Europa, aceștia urmând a fi anunțați ulterior”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul clubului.
Reunirea oficială a Rapidului va avea loc pe 17 Iunie, când sub comanda lui Daniel Pancu se va efectua și primul antrenament al noului sezon, reunire la care vor participa și numele noi de până acum, Matias Roskopf, George Tudoran, Gabriel Dodoi și Alexandru Dulca.
Până la plecarea în primul cantonament, Rapid va susține două meciuri de verificare, cu adversari din România.
Ofertă fabuloasă făcută de Rapid lui Filipe Teixeira! Portughezul are 38 de ani
Filipe Teixeira şi-a încheiat contractul cu FCSB, iar Gigi Becali nu l-a mai dorit în continuare la echipă. Îl vrea neapărat Rapid, care i-a făcut o ofertă extraordinară. Giuleştenii, proaspăt promovaţi în Liga 2, i-au pus pe masă lui Teixeira un contract de 10.000 de euro pe lună. O sumă enormă pentru eşalonul secund!
Sunt mulţi bani chiar şi pentru prima divizie la noi, dar pentru "B" probabil că acesta va fi cel mai mare contract. Desigur, dacă Teixeira va accepta pentru că a cerut termen de gândire până pe 1 iunie. Propunerea este pentru un an, cu opţiune pentru încă unul.
Etichete: daniel pancu , reunire rapid , cantonament rapid , amicale rapid , antrenamente rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții