Prima reacție a lui Ovidiu Stângă după despărțirea de U Craiova 1948: ”Nu mă așteptam să fiu demis!” Sfatul pentru Trică
articol scris de Digi Sport16.03.2021, 20:58
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ovidiu Stângă a plecat de pe banca celor de la U Craiova 1948 SA după doar trei meciuri, o remiză și două eșecuri, și a explicat care au fost cauzele rezultatelor sub așteptări și ce intenții are pe viitor.
”Încerc să îmi revin și usor, ușor îmi închei tot ce am pe aici, prin zonă, și mă retrag în Olanda.
Îmi pare rău că nu am reușit ce ne propusesem eu și clubul. Regret faptul că am reușit să luăm doar un punct din cele nouă și că nu am putut să scot mai mult.
Eu cred că au fost toate împotriva noastră, mă refer la șansă, mă refer la schimbări foarte mari în cadrul echipei, atât tactice cât și de sistem, cât și de jucători. Pot spune că pe alocuri și arbitrajul a contat. Sunt multe, dar mi-e greu să definesc.
La fotbal este posibil orice, sincer, nu mă așteptam să fiu demis după trei etape, dar nici nu mă așteptam să fac doar un punct”, a declarat Ovidiu Stângă.
Ovidiu Stângă: ”Și eu aș fi reacționat ca fanii echipei!”
Fostul internațional a dezvăluit cum s-a produs despărțirea și a avut un sfat pentru noul antrenor, Eugen Trică.
”Am vorbit cu Adi (n.r. Adrian Mititelu jr.) după meci, am ajuns la un numitor comun pentru binele clubului și eu cred că este mai bine așa. Am avut trei săptămâni foarte încărcate din punctul meu de vedere, pentru cele trei meciuri, și deja era o presiune în vestiar care putea să dăuneze echipei.
Suporterii fac parte tot timpul din club, ei își doresc puncte, spectacol, își doresc evoluții bune. Să stea liniștiți, să-și încurajeze echipa. În momentul acesta nu a fost așa și atunci, normal că au reacționat așa, cum și eu aș fi reacționat.
Nu cred că a contat faptul că am făcut parte din proiectul celeilalte echipe din Craiova, pentru că reproșurile de genul acesta au venit după ultimul meci.
În primul rând, le-aș transmite celor care au venit să joace mai ofensiv decât am făcut-o eu în ultimele două etape, pentru că dacă joci un fotbal de așteptare și contraatac, este mai greu să câștigi meciuri. Câștigi numai și numai cu noroc”, a mai spus Ovidiu Stângă pentru liga2.prosport.ro.
Oltenii sunt în prezent pe locul 2 în Liga 2, cu 31 de puncte în 17 meciuri, la egalitate cu următoarele trei clasate, Farul, Șirineasa și Dunărea Călărași.
Etichete: ovidiu stanga , eugen trica , adrian mititelu jr , ovidiu stanga u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții