Video Petrolul - Gloria Buzău 0-1. Surpriză la Ploiești. Fanii i-au cerut demisia lui Flavius Stoican
25.11.2019, 17:10Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
La Ploiești, Petrolul a ratat șansa de a urca pe locul secund în Liga 2, după ce s-a împiedicat de Gloria Buzău. Hamza a avut cea mai mare ocazie a meciului după mai puțin de 4 minute, când Hamza a ratat singur cu portarul.
Petrolul - Gloria Buzău 0-1. Ploieștenii au ratat șansa de a urca pe locul secund
Cinci minute mai târziu, Gavrilă nu a nimerit spațiul porții din câțiva metri, deși nimeni nu îl încurca. Golul a venit în cele din urmă, însă l-a marcat Gloria Buzău, când Munteanu a trimis printre picioarele portarului după ce a primit o pasă perfectă de la Valentin Alexandru, iar Petrolul - Gloria Buzău s-a terminat 0-1.
Știrea inițială:
Petrolul vrea să continue seria de invincibilitate din Liga 2! Trupa lui Flavius Stoican primește vizita celor de la Gloria Buzău, de la ora 18:00, într-un meci ce poate fi urmărit pe Digi Sport 1 și pe site-ul digisport.ro pentru abonații RCS-RDS.
LIVE VIDEO Petrolul - Gloria Buzău:
Update min. 49: GOOOOOOL Gloria Buzău! Valentin Alexandru prelungește o minge până la Munteanu, care trimite printre picioarele portarului și deschide scorul.
Update min. 9: Ocazie Petrolul. După o centrare de pe stânga, Gavrilă reia cu capul din careu, din câțiva metri, dar portarul Stoian are un reflex incredibil.
Update min. 4: Ocazie uriașă Petrolul. Hamza e lansat perfect în adâncime și scapă spre poartă singur cu portarul, șutează, dar acesta atinge mingea, iar Bourceanu degajează din fața porții și îndepărtează pericolul.
Update min. 1: Începe meciul.
Cu o victorie, ploieștenii ar putea urca, temporar, pe locul doi în liga secundă, cu 33 de puncte, la două puncte în spatele liderului UTA Arad. Rapid este ultima echipă care s-a impus în fața Petrolului, scor 1-0. S-a întâmplat pe 16 octombrie, într-un meci disputat în Regie. Bogdan Manole marca unicul gol al partidei, în minutul 80.
- Gloria Buzău ocupă locul zece în Liga 2, cu 23 de puncte și vine cu un moral bun pe ”Ilie Oană”, după victoria cu Dunărea Călărași din ultima etapă, scor 3-1.
Budescu: ”Îmi doream să merg la Petrolul”
Constantin Budescu a recunoscut, după meciul câștigat de echipa sa, Astra, împotriva FCSB-ului, scor 3-1, că ar fi ales să joace la Petrolul dacă ploieștenii erau în prima ligă:
"Eu mă simt foarte bine la Astra şi nu îmi lipseşte nimic, de aia am şi ales să vin să joc acasă. Îmi doream să merg la Petrolul, dar sunt în Liga 2 şi era mai dificil. Dar probabil dacă erau în prima ligă, alegeam Petrolul", a recunoscut Budescu.
Etichete: liga 2 , petrolul , gloria buzau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții