OFICIAL | Claudiu Niculescu și-a reziliat contractul cu Poli Iași, chiar dacă se afla la un punct de primul loc
articol scris de Digi Sport10.10.2022, 19:38
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Anunț neașteptat făcut public, astăzi, de Poli Iași, angrenată în Liga 2. Formația din ”Copou” a rămas fără antrenorul Claudiu Niculescu (46 de ani), în ciuda faptului că echipa se descurca onorabil, fiind pe locul 5, cu 17 puncte, la doar un punct de liderul Unirea Dej.
Despărțirea ar fi fost una pe cale amiabilă. Cel puțin așa lasă de înțeles comunicatul făcut public de gruparea din Iași.
Claudiu Niculescu a plecat de la Poli Iași
Cu toate acestea, conform informațiilor oferite de sport.ro, șefii celor de la Poli Iași și Claudiu Niculescu au ajuns la această decizie după o ședință nu tocmai liniștită, care a durat nu mai puțin de patru ore.
Așadar, conform sursei citate, despărțirea nu ar fi fost tocmai amiabilă, iar ”Clau-Gol” ar fi fost, defapt, demis.
”Mulțumim, Claudiu Niculescu!
Contractul dintre antrenorul principal Claudiu Niculescu și CSM Poltehnica Iași a fost reziliat, astăzi, pe cale amiabilă. Sub comanda fostului tehnician, echipa noastră a câștigat 5 meciuri în campionat, a înregistrat 2 remize și tot atâtea înfrângeri, în total 17 puncte, cu 11 goluri marcate și 7 primite. Echipa noastră este pe locul al cincilea în clasament, la egalitate de puncte cu alte 2 formații, dar golaveraj inferior, la un punct de liderul ierarhiei.
În Cupa României, în mandatul lui Claudiu Niculescu, Poli a depășit pe Știința Miroslava în turul al treilea și a fost eliminată, în playoff, în deplasare, de CS Dumbrăvița, după executarea loviturilor de deparajare.
Clubul nostru îi mulțumește antrenorului Claudiu Niculescu și îi dorește să aibă parte de nenumărate realizări în carieră”, a fost mesajul clubului ieșean, făcut public luni după-amiază.
Etichete: claudiu niculescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții