”O pierdere de timp!” Cum vede Valeriu Răchită ”blocarea” celor de la CSA Steaua în Liga 2
articol scris de Digi Sport26.06.2021, 10:38
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
CS Afumați - CSA Steaua București, finala barajului de promovare, a desemnat și ultima echipă a acestui sezon din Liga 3 care a obținut promovarea în eșalonul secund. CSA Steaua a învins CS Afumați și a promovat în Liga 2.
Cu toate acestea, Daniel Oprița a anunțat că "militarii" nu vor avea drept de promovare în Liga 1, pentru că echipa va rămâne sub egida MApN.
Valeriu Răchită: ”Mi se pare o pierdere de timp!”
Steliștii s-au arătat extrem de deranjați de anunțul lui Oprița, întrucât au aflat că urmează un sezon fără obiectiv.
Valeriu Răchită spune că a discutat cu Daniel Oprița, antrenorul ”militarilor”, care a mărturisit că nu știe cum să abordeze noul sezon în lipsa unui obiectiv. Răchită l-a sfătuit l-a sfătuit pe Oprița să ”țină steagul sus” pentru că Steaua reprezintă un brend național, iar pretențiile sunt mari.
”Am discutat cu Oprița. Era intrigat că va avea în față un campionat în care nu știe ce obiectiv să își propună. Când te duci la Steaua, Dinamo, Rapid, ți se spune Cupa și Campionatul. Nu contează în ce ligă ești. El spunea că nu îi vor mări bugetul față de anul trecut. El trebuie să se descurce cu jucători care anul trecut au reușit promovarea, dar este diferență între Liga 3 și Liga 2.
I-am explicat că este la un brand național și trebuie să țină steagul sus. Trebuie să crească bugetul, altfel nu se poate. Mă bucur că a semnat contractul, dar faptul ca nu au drept de promovare mi se pare o pierdere de timp”, a declarat Valeriu Răchită, la Digi Sport.
Etichete: csa steaua , liga 2 , valeriu răchită , daniel oprita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții