Nicolae Dică, furios după FCSB - Hermannstadt 2-2: "Voiam trei schimbări din minutul 30, Vio m-a oprit"
articol scris de Digi Sport29.08.2022, 00:36
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
FCSB a obținut un rezultat modest "acasă", cu nou-promovata Hermannstadt, scor 2-2, pe care l-a smuls în prelungiri, în condițile în care sibienii au și probleme mari financiare și chiar au pierdut un jucător în ziua meciului.
Nicolae Dică, furios după FCSB - Hermannstadt 2-2: "Voiam trei schimbări din minutul 30, Vio m-a oprit"
După performanța din Conference League, când "roș-albaștrii" au eliminat Viking și s-au calificat în grupe, Nicolae Dică nu înțelege această diferență.
Antrenorul de la FCSB a mărturisit că a vrut să ia o decizie radicală chiar după prima jumătate de oră de joc a meciului cu sibienii.
"Am făcut o partidă foarte slabă, nu mă așteptam, pentru că, imediat după jocul cu Viking, le-am atras atenția că ne așteaptă o partidă foarte grea, că trebuie să ne concentrăm pe campionat.
Din păcate, nu am reușit să-i fac să înțeleagă că e un adversar care ne poate pune probleme. Și așa a fost.
Voiam să fac trei schimbări din minutul 30, m-a oprit Vio (n.r.: secundul Viorel Tănase) și mi-a spus: 'stai calm'. Am zis că fac la pauză, dar la pauză trebuia să schimb vreo 7-8. I-am schimbat pe cei 4, pentru a aduce un plus în atac, pentru că nu puneam probleme, nu am pus presiune, fără ocazii, nu făcusem nimic.
Dar din păcate, nici în a doua repriză nu am jucat bine", a spus Nicolae Dică.
Nicolae Dică: "Dacă doar ai echipament frumos, nu ai cum să câștigi"
Antrenorul vicecampioanei a continuat să-și acuze jucătorii de lipsă de atitudine și lipsă de concentrare în defensivă.
"Nu are importanță cine marchează, dar îmi doresc mai mult. Problema noastră este că primim goluri, deși avem ocazii. Trebuie să fim în careu sută la sută.
Nu fac acum o analiză a unui jucător, mă interesează analiza ca echipă, apoi o fac cu fiecare jucător și le-o spun lor în vestiar. Nimeni nu a mai avut acea agresivitate. De când am venit eu, am mai avut-o, le-am și cerut-o înainte de joc, dar a fost de foarte puține ori și uite că nu am câștigat.
Când nu dai sută la sută, nu ai cum să câștigi. Dacă ai echipamentul frumos și vine lumea la stadion, nu câștigi", a spus Dică.
În plus, multitudinea de jucători transferați în ultimele săptămâni a făcut ca relațiile de joc să nu fie încă sudate, dar chiar și așa, Dică e convins că valoarea lor ar fi trebuit să facă diferența.
"Mie nu îmi place să mă plâng, dar nu e ușor să joci joi seară, să stai noaptea pe drum și să ajungi acasă dimineața, la 6, iar a doua zi să ai joc. Dar chiar și așa, trebuia să câștigi jocul de azi, pentru că azi au fost jucători care au evoluat mai puțin cu Viking.
Crezi că e așa ușor, într-o lună, cu vreo 10 jucărtori noi, să îi schimbi de la meci la meci? Dar nu îmi place să mă plâng, am încredere în ceea ce fac, s-a dovedit că, atunci când fac ceea ce pregătesc, lucrurile au ieșit cum trebuie. (...)
E clar că trebuia să avem mai multe puncte până acum, dacă dorim campionatul", a concluzionat Dică.
FCSB a fost condusă de două ori de Hermannstadt, echipă care are restanțe financiare tocmai din luna mai.
Două victorii și patru remize are Hermannstadt în acest start de campionat și e pe locul 7. FCSB e abia pe 13.
VIDEO cu rezumatul meciului FCSB - Hermannstadt 2-2:
Etichete: nicolae dica , fcsb hermanstadt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții