Mircea Rednic, dorit de trei echipe din Liga 1
articol scris de Digi Sport24.12.2022, 08:40
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mircea Rednic (60 de ani) nu a mai antrenat pe nimeni de când a pregătit-o pe Dinamo și a fost demis în decembrie 2021.
Tehnicianul care a câștigat titlul în România atât cu trupa din Ștefan cel Mare, cât și cu Rapid, spune că a avut propuneri din Liga 1.
Mircea Rednic a avut trei propuneri din Liga 1
"Cu antrenoratul, am avut oferte, dar am spus că nu antrenez anul ăsta. Dar, de la anul, sunt disponibil. Am avut trei oferte clare din Liga 1, de aici, de la noi și o discuție. Am avut și din străinătate oferte bune, din punct de vedere financiar.
Dar am spus că anul acesta nu vreau. Mai ales că sunt și operat. Vreau să-mi fac recuperearea cum trebuie. Mi-am pus proteză la șold. De câte ori m-am operat la genunchi, ba am amânat, ba recuperarea am făcut-o în doi peri și, după aia, m-am mai operat de vreo două ori.
Am zis ca anul acesta să fie de sacrificiu, mai ales după ce s-a întâmplat la Dinamo. Am zis că anul acesta chiar nu mai vreau să antrenez. De la anul, cu mare dragoste antrenez. M-au căutat echipele care au căutat antrenori și care au schimbat", a spus Mircea Rednic, conform AS.ro.
Mircea Rednic, supărat pe situația de la Dinamo
"Strâmbul" nu a avut milă de oamenii care se ocupă acum de destinele clubului unde și-a cunoscut primele performanțe în fotbalul din România, atât ca antrenor, cât și ca jucător.
"La Dinamo, ceea ce eu am spus și am simțit, aia fost. S-au adeverit. Înlăturarea mea a fost tactic făcută și voită. Ei și-au dorit să ajungă aici, ca să poată să facă… dar uite că situația nu este așa cum vor ei. Prezența mea îi incomoda foarte tare, de aia au și renunțat la minte.
Vorba aia: 'M-a mâncat în fund să mă intereseze de Dinamo și de acțiuni'. I-am deranjat pe șmecheri. O să vă zic și de Dorin Șerdean. Eu am discutat cu el. Eu am fost singurul care, într-adevăr, am fost interesat de Dinamo și de acțiunile lui Dinamo. În rest, toți au fost doar povești de imagine, cu Murad… cu ăia de imobiliare.
Astea au fost povești, praf de aruncat pentru suporteri. Astea au fost fâsuri, pârțuri românești! Eu am fost singurul care m-am interesat și care am avut o întâlnire și jumătate cu Șerdean. O să vă zic, de la anul, mai multe", a mai spus Mircea Rednic.
Etichete: mircea rednic , oferte , antrenor dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții