Exclusiv Mircea Lucescu va fi manager general la Rapid!
23.11.2019, 10:18Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
În pauza copetiţională, în proporţie foarte mare, Mircea Lucescu se va întoarce la Rapid. Nu va avea atribuţii efective la echipă, ci va fi cel care va coordona tot ce se întâmplă la club. Jucătorii care vor fi cedaţi sau transferaţi, centrul de copii şi juniori etc.
Posibilitatea ca Mircea Lucescu să revină la Rapid a mai fost pusă pe tapet în ultima perioadă, dar de fiecare dată s-a spus că l-ar înlocui pe Daniel Pancu în poziţia de antrenor principal. Ideea cooptării lui Lucescu la clubul din Giuleşti îi aparţine primarului Dan Tudorache, iar acest lucru l-a făcut pe Pancu să-l atace pe edil.
Mircea Lucescu va fi manager general la Rapid
"Domnul Lucescu a avut câteva probleme de rezolvat zilele acestea în străinătate, iar când va reveni sper să avem discuţia hotărâtoare. Am spus de mai multe ori, este un om de-a dreptul formidabil şi trebuie să reintre în fotbal, a declarat Dan Tudorache, primarul Sectorului 1.
"Rapidul ar deveni mult mai puternic dacă este coordonat de Mircea Lucescu.
Asta nu înseamnă că Daniel Pancu ar avea vreo problemă. El rămâne antrenorul echipei şi să sperăm că lucrurile vor continua la fel ca în ultimele etape.
Zău dacă îmi dau seama cine tot bagă băţul prin gard ca să agite apele la echipă. Când nu erau rezultate, înţelegeam. Dar şi acum? Mă rog, lumea îmi spune că aşa e la fotbal şi că la Rapid cu atât mai mult. E foarte important să încheiem prima parte a campionatului pe unul dintre primele două locuri, iar în iarnă ne liniştim cu toţii şi cei de la echipă să ia cele mai bune decizii", a mai spus primarul.
Daniel Pancu a discutat deja cu Mircea Lucescu
După ce s-a convins că nu se pune problema ca Mircea Lucescu să se ocupe direct de echipă, Daniel Pancu a îmbrăţişat varianta şi o vede şi el ca pe o mare oportunitate.
Cei doi chiar au vorbit recent, discuţie din care antrenorul giuleştenilor a ieşit încântat de perspectivă. "Pancone" a fost jucătorul lui Mircea Lucescu atât la Rapid, cât şi la Beşiktaş, astfel că îl cunoaşte extrem de bine pe Il Luce.
Atacul lui Pancu şi reacţia lui Tudorache
După meciul Rapid - UTA 2-0, antrenorul Rapidului s-a dezlănţuit. A adus aminte de problemele pe care le-ar fi simţit în echipă atunci când rezultatele erau slabe, dar şi de posibilitatea ca el să fie schimbat de pe bancă.
"Primarii şi politicul au stricat fotbalul românesc. Ăştia au stricat fotbalul, d-aia nu ne calificăm nicăieri pentru că intervin ei. Ei să se ocupe de infrastructură şi de condiţii, de gazoane bune şi de stadioane frumoase. Atât!", a declarat Daniel Pancu pentru Digi Sport.
"Bravo, Pancone, felicitări! I-am trimis mesaj şi astăzi după meci. Rapidul joacă din ce în ce mai bine şi asta nu poate decât să mă bucure.
Am văzut că vorbeşte despre implicare tehnico-tactică a primarilor. Dacă are vreun exemplu în care eu am spus ceva despre asta, îl rog să spună. Niciodată, dar niciodată nu am făcut aşa ceva. Că nu mă pricep! Am recunoscut asta!", a reacţionat, împăciuitor, Tudorache.
Seara, după toată nebunia declanşată de declaraţiile sale, Pancu l-a sunat pe primar şi urmau să se şi întâlnească, dar până la urmă acest lucru nu s-a mai întâmplat.
Etichete: mircea lucescu , antrenor rapid , daniel pancu , dan tudorache
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții