Marco Rossi putea ajunge în Liga 2 din România, înainte de a deveni selecționerul Ungariei. ”I-am făcut o ofertă!”
articol scris de Digi Sport24.06.2021, 08:00
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Marco Rossi (56 de ani), selecționerul care a impresionat la naționala Ungariei, putea lucra în Liga 2, din România. Nu a mai ajuns, dar numele său a iscat un mic scandal după ce Mircea Lucescu l-a propus pe banca primei noastre reprezentative.
Când putea ajunge Marco Rossi ca antrenor în România
Italianul a fost ofertat de către cei de la U Cluj, chiar în zilele în care Rossi negocia cu Federația de la Budapesta. Ioan Ovidiu Sabău a dezvăluit că antrenorului i s-a înaintat și o ofertă concretă.
”Când era în Slovacia l-am sunat și chiar i-am făcut o ofertă să vină în România, la U Cluj. Și mi-a spus: Acum sunt în discuții să preiau naționala Ungariei, poate cu altă ocazie.
Apoi am tot ținut legătura. A preluat naționala și am mai vorbit”, a dezvăluit Sabău.
Fostul internațional, care a fost coleg cu Rossi la Brescia, după care au rămas prieteni, a povestit că a stat de vorbă cu italianul și la București, în cadrul EURO 2020.
”Am vorbit înainte și după meciul cu Portugalia. Am și glumit. L-am întrebat dacă poate dormi. I-am spus: Lasă că ai bătut Croația, joci cu Portugalia, care e problema? Râdea. Acestea sunt meciurile adevărate. Să joci în cea mai puternică grupă, cu campioana europeană, Portugalia, cu Franța, campioana mondială, cu Germania”, a mai spus fostul component al Generației de Aur.
Chestionat cum era Rossi după meciul cu Portugalia, când Ronaldo și compania s-au impus abia spre final, Sabău a replicat: ”Era dezamăgit. Să pierzi în minutul 80 și ceva cu o minge deviată… Apoi sigur, au căzut. Era foarte dezamăgit.
Eu l-am felicitat pentru că au făcut un meci foarte bun, dar mi-a spus că rezultatul e tot ce contează”, a mai spus Sabău, la ProSport.
Etichete: ioan ovidiu sabau , mircea lucescu , marco rossi , marco rossi romania , marco rossi u cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții