Mircea Lucescu alături de Daniel Pancu şi Ovidiu Burcă / Foto: Captură Digi Sport

Foto Exclusiv Lucescu la antrenamentul Rapidului! S-a produs minunea

16.01.2020, 12:11
  • SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1

  • SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1

În sfârşit, Mircea Lucescu a fost prezent la antrenamentul Rapidului, susţinut astăzi la arena din Regie.

Prin această apariţie, antrenorul cu care giuleştenii au câştigat titlul după 32 de ani de aşteptare, în 1999, a vrut să le transmită jucătorilor şi antrenorului Daniel Pancu faptul că este alături de ei, chiar dacă nu-şi va face un obicei din a veni la antrenamente.

Lucescu a fost prezent la prima parte a şedinţei de pregătire, iar la un moment dat a stat alături de Pancu şi au urmărit împreună câteva exerciţii executate de fotbalişti.

Mircea Lucescu este gata să-l ajute pe Daniel Pancu cu sfaturi

Mircea Lucescu, 74 de ani, este cel mai de succes antrenor român din toate timpurile. A câştigat 32 de trofee în carieră, număr cu care se clasează pe locul doi în lume, după Sir Alex Ferguson, care a adunat 49 de trofee.

Venirea lui Mircea Lucescu a fost anunţată în mai multe rânduri de către primarul Dan Tudorache, dar până acum Lucescu mai degrabă a negat. De altfel, el vrea să fie un fel de sfătuitor pentru Daniel Pancu, fostul său elev de la Rapid şi Beşiktaş, nu să managerieze echipa aflată pelocul 3 în Liga a 2-a.

Rapid pleacă în Turcia pentru perioada de pregătire

Rapid s-a reunit pe 13 ianuarie și va sta în București până pe 26 ianuarie, când este programată plecarea spre cantonamentul din Antalya, acolo unde echipa va sta până pe 6 februarie.

Acolo, trupa lui Daniel Pancu va avea un meci amical cu bulgarii de la CSKA Sofia, locul 4 în acest moment, și unul cu echipa lui Adrian Mititelu, FC Universitatea Craiova, liderul detașat din seria a IV-a a ligii a treia.

De ieri, Ştefan Grigorie este noul secund al lui Pancu, după ce Nicolae Grigore a devenit antrenorul secund al lui Adrian Mutu la România U21

Galerie Foto

Etichete: mircea lucescu , antrenor rapid , daniel pancu , antrenament rapid


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte

Klaus Iohannis și-a făcut prima apariție în spațiul public după ce și-a dat demisia din funcția de președinte al României. Fostul șef al statului a participat la slujba de duminică de la Biserica Catolică din Sibiu. Acesta a fost însoțit de Carmen Iohannis și de agentul SPP. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Italienii s-au convins de Florinel Coman, după Atalanta - Cagliari

Nici nu vrea să audă! Decizia luată de Simona Halep, la mai puțin de două săptămâni de la retragerea din tenis

Reacția lui Dan Petrescu, după ce Răzvan Lucescu a spus că FCSB a obținut o "victorie falsă" cu PAOK

Lovitură de proporții: acord cu Xabi Alonso

Procesul "sărutului forţat" s-a încheiat. Procurorii au cerut doi ani și jumătate de închisoare

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Nota primită de Daniel Popa în Turcia, după ce a atins mingea de 19 ori și a pierdut-o în 7 rânduri

Live Video&Score Tottenham - Manchester United 0-0, ACUM, DGS 1. Postecoglou versus Amorim / Liverpool - Wolves 2-1

Laurențiu Reghecampf, primul trofeu în Africa: Esperance a câștigat Supercupa Tunisiei

Foto Cum arată gazonul stadionului de la Buzău cu mai puțin de 3 ore înainte de Gloria - FCSB

Citeşte şi

Denis Alibec știe ce trebuie să facă pentru a fi convocat de Mircea Lucescu, pentru preliminariile Cupei Mondiale

Exclusiv Daniel Pancu a auzit ce a spus Ianis Stoica și nu s-a abținut: ”Să lase declarațiile mai ușor!”

PEROZ„Sunt tatuată pe 90% din corp. Lumea mă judecă, dar asta nu mă face o mamă rea”. A fost dată afară din restaurante din cauza tatuajelor

FILM NOWSalma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3 milioane de like-uri s-au strâns în timp record

„Ce faci, mă?!”. Florin Tănase, reacție nervoasă la adresa unui suporter care voia să facă o poză cu el citeşte ştirea pe Prosport.ro

„A avut momente de declin. Este ceva psihologic”. Antrenorul lui Dennis Man, anunț despre jucătorul român citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Antonia, strălucitoare și elegantă într-o rochie transparentă prin care i se întrezărește lenjeria. Etalon de senzualitate și încredere

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Antonia, strălucitoare și elegantă într-o rochie transparentă prin care i se întrezărește lenjeria. Etalon de senzualitate și încredere

Digi World

Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele surprinzătoare ale dietei extreme

Digi Animal World

Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik Tok