Video Liga 2, play-out, etapa 1 | CSM Slatina - U Cluj 2-4. Victor Dican, protagonist. A bifat o ”dublă” și a comis penalty
articol scris de Digi Sport04.04.2021, 14:59
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În ultimul meci al primei etape din play-out, în play-off se mai joacă, U Cluj a defilat la Slatina, unde s-a impus cu 4-2.
CSM, gruparea amenințată de retrogradare, a început foarte bine meciul, grație lui Ianis Stoica, fotbalistul împrumutat de la FCSB. Acesta a obșinut un penalty în minutul 3, după un fault comis de căpitanul ”șepcilor roșii”, Victor Dican.
Rogoveanu a marcat, fără emoții, și gazdele începeau să viseze la o victorie mare. Numai că, relaxați datorită situației din clasament, elevii lui Costel Enache nu s-au panicat și au început să construiască ce știu ei.
Carlo Taub a reușit egalarea cu o ”bijuterie” de gol, a la Roberto Carlos, un exterior năpraznic de la peste 30 de metri iar din acel moment gazdele n-au mai contat. Clujenii puteau intra în avantaj la pauză, numai că bara din dreapta porții s-a opus unui șut din cross al lui Pârvulescu.
Liga 2, play-out, etapa 1 | CSM Slatina - U Cluj 2-4 | Ianis Stoica, cel mai bun de la gazde. A marcat și un gol, după penalty-ul obținut
În partea a doua a ieșit iar la rampă Dican, dar de data asta pentru echipa sa. Căpitanul ardelenilor a marcat mai întâi din drop, în minutul 50, după un corner de pe stânga. A repetat isprava și a bifat dubla, de data asta cu capul, tot după un corner de pe stânga, în minutul 75.
Între timp, punctase și Meșter, după o fază rapidă de atac (67). Scorul final a fost stabilit de Ianis Stoica (88), care a trimis cu capul din centrarea lui Doman.
U Cluj a câștigat lejer și se gândește tot mai mult la vacanță și la sezonul viitor, unul în care-și va propune iar promovare. La polul opus, CSM Slatina are o situație din ce în ce mai grea.
VIDEO cu rezumatul partidei CSM Slatina - U Cluj
Etichete: meciuri u cluj , u cluj play-out , liga 2 etapa 1 play out , etapa 1 play out
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții