Istoria se oprește aici. Stadionul Dan Păltinișanu se închide, până la demolare. Problemele cu nocturna au "pus capac"
articol scris de Digi Sport26.02.2022, 09:53
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Problemele din ultima vreme cu instalația de nocturnă de la stadionul Dan Păltinișanu le-au determinat pe autoritățile din Timișoara să ia o decizie radicală.
Istoria de 60 de ani se oprește aici. Stadionul Dan Păltinișanu se închide, după ultimele probleme cu nocturna
Consiliul Județean a hotărât ca arena să fie închisă definitiv până când va fi demolată. Informația a dezvăluit-o președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, însă după anunțarea deciziei, fanii lui Poli Timișoara au luat cu asalt pagina de Facebook a lui Nica.
"Nu este prima dată când închiderea stadionului este luată în considerare. Am amânat decizia mânați de cele mai bune intenții, cu gândul că nu putem lăsa Timișoara fără arenă, chiar dacă starea acesteia dădea semne clare de degradare.
Ni s-a spus de multe ori, și din partea suporterilor și din cea a jucătorilor, că îi ajutăm dacă le permitem accesul în condițiile existente, să nu închidem stadionul.
Probabil am greșit și ar fi trebuit să oprim activitatea mai de mult timp, înainte să afectăm rezultatele echipei Poli Timișoara. Am fost acolo, pe stadion, și am trăit aceeași furie și supărare ca suporterii", a spus Alexandru Proteasa, potrivit Liga 2.ro. El este coordonator al Direcției Prestări Servicii, cea care gestiona activitatea arenei Dan Păltinișanu.
VIDEO cu rezumatul meciului Poli Timișora - Petrolul:
Poli Timișoara a pierdut la masa verde meciul cu Petrolul, din cauza nocturnei
La partida cu Petrolul, de joi, nocturna a căzut de două ori, mai întâi în minutul 8, iar apoi în minutul 36. Potrivit regulamentului, meciul e omologat cu 0-3 la "masa verde".
Situația nu s-a remediat, iar Poli Timișoara nu poate juca în nocturnă pe aceasă arenă.
Autoritățile locale au motivat că nu mai merită ca arena să tot fie reparată pentru că este foarte veche și costurile sunt foarte mari.
Demolarea stadionului este deja aprobată de 3 ani, iar finanțarea de la Compania Națională de Investiții este aprobată, însă va mai dura mult până când va fi construit un nou stadion.
- Stadionul Dan Păltinișanu a fost inaugurat în 1963.
Etichete: poli timisoara , dan paltinisanu , stadion timisoara , nocturna timisoara , stadion dan paltinisanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții