Ionuț Negoiță, afectat după ce Dinamo a retrogradat. Soluția propusă pentru salvarea clubului
articol scris de Digi Sport09.06.2022, 13:05
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ionuț Negoiță (48 de ani) a cedat pachetul majoritar de acțiuni de la Dinamo în 2020, dar continuă să urmărească parcursul echipei, care a retrogradat în premieră în Liga a 2-a.
Ionuț Negoiță, după ce Dinamo a retrogradat: “Mă doare, dar nu am ce face”
În 2020, Negoiță a vândut 72,5% dintre acţiuni grupului spaniol reprezentat de către Pablo Cortacero. Conform actelor de vânzare-cumpărare, spaniolii ar fi trebuit să plătească datorii de 3 milioane de euro și să garanteze un buget anual de 5 milioane de euro.
Ionuț Negoiță este de părere că Dinamo n-ar trebui să declare falimentul și să o ia de la început, din Liga a 4-a.
- Dinamo are datorii de peste 9 milioane de euro, iar administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu încearcă să găsească un investitor important.
“Nu știu dacă e cea mai bună variantă. Asta înseamnă timp. Sunt cheltuieli și în Liga a 4-a, apoi în Liga a 3-a. Asta în cazul în care promovezi succesiv. Se adună niște bani multișori.
Ideal ar fi ca Dinamo să rămână în viață, în Liga a 2-a, să reușească să taie datoriile și să își facă un lot bun pentru a promova. Pentru asta trebuie să aibă măcar un sponsor care să se implice cu bani.
E foarte ciudat. Pe mine m-au criticat mulți ani, în condițiile în care eu aduceam bani de acasă. Cea mai mare problemă e lipsa stadionului.
Suporterii au plecat după fentă. S-au lăsat păcăliți de unii care n-au nicio treabă. Fanii au tot dreptul să fie supărați. Eu am venit la Dinamo pentru suporteri, pentru spiritul lor. Ei dau farmec clubului, deși uneori fac și rău. Există și reversul medaliei, dar asta este. Lucrurile trebuie luate la pachet.
În rest, am lăsat clubul pe mâinile altora. Mă doare, dar nu am ce face. Mi-aș fi dorit ca Dinamo să facă performanță. Poate mergeam și eu al meciuri prin Europa, să fiu mai relaxat față de perioada în care eram finanțator”, a spus Ionuț Negoiță, la Pro Arena.
Variantele de stadioane pe care le are Dinamo pentru Liga a 2-a
Gruparea din Ștefan cel Mare are momentan un viitor nesigur din toate punctele de vedere.
Totuși, una dintre întrebările care au apărut, cu privire la stadionul pe care se vor juca meciurile din stagiunea viitoare a ligii secunde a fost lămurită.
"Pe BNR (în Cotroceni) sau în Colentina. Variantele Giurgiu sau Voluntari sunt secundare", a spus Răzvan Zăvăleanu, conform unui comunicat emis de DDB pe Facebook.
De asemenea, administratorul judiciar al clublui a vorbit și despre situația financiară și bugetul necesar pentru promovarea în Liga 1.
"În afară de vânzarea de bilete și banii care vin de la DDB, mai pot intra bani din publicitate. Vom vedea ce contracte se pot prelungi și cine va mai veni alături de noi. Pentru a ne bate la promovare avem nevoie de 200.000 de euro lunar".
Stadionul din Ștefan cel Mare ar putea să fie demolat în această toamnă și în locul lui să apară o altă arenă.
CS Dinamo a predat către CNI amplasamentul, însă trebuie să se ocupe de ceea ce înseamnă demolarea arenei.
Conform directorului CNI, Adrian Ceafalan, noul stadion din Ștefan cel Mare o să coste peste 100 de milioane de euro și va avea 25.000 de locuri, fără pistă, exact cum și-au dorit suporterii.
Etichete: liga 1 , dinamo , ionut negoita , negoita , retrogradare liga 2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții