Meciul dintre CSA Steaua și Viitorul Pandurii Târgu Jiu / Foto: Sport Pictures

Instanța a luat decizia: Viitorul Pandurii Târgu Jiu a fost dizolvată!

articol scris de Digi Sport
15.10.2024, 18:45
  • Cupa Spaniei: Racing Ferrol - Rayo Vallecano, vineri, 20:00, DGS 1

  • La Liga: Valencia - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1

Viitorul Pandurii Tg. Jiu, ultima clasată din Liga 2, a cerut falimentul, iar Tribunalul Gorj a dat sentința în cursul zilei de marți, 15 octombrie.

Cei de la Pandurii au un singur punct câștigat în acest sezon, 0-0 în prima etapă cu nou-promovata FC Bihor, și 8 înfrângeri. Ultimul meci pe care l-a jucat echipa a fost acum două etape, cu Chindia, scor 0-3, după care la partida cu Șelimbăr nu s-a mai prezentat.

Tribunalul Gorj a decis dizolvarea clubului Viitorul Pandurii Târgu Jiu

Falimentul a fost cerut de creditorul Alexandru Core, iar Tribunalul din Gorj a respins cererea formulată de acesta. În schimb, judecătorul a decis ca întreg clubul să fie desființat. ”Dizolvă debitoarea Asociația Clubul Sportiv Viitorul Pandurii Targu Jiu”, se arată în decizia judecătorească.

Instanța dăduse termen de judecare ianuarie 2025, dar Viitorul Pandurii a cerut urgentarea procedurii.

În urma deciziei luate azi, formația din Târgu Jiu va fi exclusă din Liga 2, iar toate rezultatele vor fi șterse. Cea mai avantajată echipă este FC Bihor, singura echipă care nu a reușit să o învingă pe Pandurii și care va pierde doar un punct în urma dizolvării clubului, potrivit liga2.ro.

De asemenea, jucătorii și persoanele din staff-ul tehnic sunt libere să își găsească noi angajamente.

Clasament Liga 2, după primele nouă etape

Clasament Liga a 2-a / Foto: Captură digisport.ro

Hotărârea Tribunalului Gorj privind clubul Viitorul Pandurii Târgu Jiu

”Tip solutie: Admis

Solutia pe scurt: ÎNCHEIEREA NR./15.10.2024 Respinge cererea de trecere la faliment formulata de creditorul Core Alexandru. Admite cererile formulate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj şi de administratorul judiciar FORINSOLV SPRL privind deschiderea procedurii generale a falimentului împotriva debitoarei Asociaţia Clubul Sportiv Viitorul Pandurii Targu Jiu. În baza art. 143 alin. 1 şi art. 145 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2014, dispune deschiderea procedurii generale a falimentului împotriva debitoarei.

În temeiul art. 145 al. 2 din L. 85/2014, dizolvă debitoarea Asociaţia Clubul Sportiv Viitorul Pandurii Targu Jiu. Ridică dreptul de administrare al debitoarei Asociaţia Clubul Sportiv Viitorul Pandurii Targu Jiu. În temeiul art. 145 alin. 2 lit. b din L. 85/2014, desemnează lichidator judiciar provizoriu FORINSOLV SPRL cu o retribuţie lunară de 3000 lei exclusiv TVA, care va îndeplini atribuţiile prev. de art. 64 din Legea nr. 85/2014 şi orice atribuţii prevăzute de lege sau care vor fi stabilite de judecătorul sindic în interesul procedurii. Fixează termenul maxim de predare a gestiunii averii de la debitoare către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii pentru data de 12.04.2024. Dispune notificarea de către lichidator a intrării în faliment către toţi creditorii, debitoare, O.R.C. în vederea efectuării menţiunii, precum şi publicarea într-un ziar de largă circulaţie şi în B.P.I. a acestei notificări.

Stabileşte termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creditorilor, la data de 02.12.2024. Stabileşte termenul de verificare, întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al creanţelor, la data de 06.01.2025. Fixează termen pentru depunerea contestaţiilor 7 zile de la publicarea în B.P.I. a tabelului suplimentar al creanţelor. Stabileşte termen pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi întocmire a tabelului definitiv consolidat, la data de 04.02.2025. În temeiul art. 151 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei şi de insolvenţă, dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare.

Dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitoarei, onorariul încasat, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia, un extras al acestuia urmând a fi publicat de către lichidatorul judiciar provizoriu în BPI. Conform art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, stabileşte termen administrativ pentru verificarea stadiului procedurii la 04.02.2025. Executorie. Cu apel în termen de 7 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Gorj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 15.10.2024, la Tribunalul Gorj.

Document: Hotărâre intermediară 15.10.2024”, este hotărârea Tribunalului Gorj.

Etichete: faliment , viitorul pandurii faliment , faliment liga 2


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Tânără din Ucraina, mesaj dur pentru români: „Voi nu ați văzut cu adevărat ce înseamnă corupție sau sărăcie extremă”

Mesaj puternic dat de o tânăra din Ucraina, la început de 2025. Fata, care a locuit timp de trei ani în țara noastră, spune că românii nu sunt recunoscători pentru ce au și, în plus, habar nu au ce înseamnă corupție și sărăcie extremă. Ca să fie bine înțeleasă, face o comparație cu ce a văzut aici vs nivelul de trai din Ucraina.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Șeful lui PAOK s-a dus la Răzvan Lucescu și i-a comunicat decizia finală, după ce românul a fost suspendat patru luni

Probleme financiare mari, toți jucătorii sunt de vânzare. Situație grea la clubul istoric din SuperLigă

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

News Alert Darius Olaru a primit oferta și a dat răspunsul pe loc!

Video Rangers - Celtic 3-0. Ianis Hagi, Robin Propper și Danilo au adus victoria gazdelor în ”Old Firm”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Foto Stadion de 65.000.000 € pentru echipa de pe locul 15 din Liga 2

Oficial Andrei Vlad și-a găsit echipă, la câteva zile după ce s-a despărțit de FCSB: ”E așteptat în cantonament”

Oficial E OUT de la Rapid! Fotbalistul pentru care Dan Șucu a plătit 1.000.000 € se antrenează deja cu noua echipă

Foto David Popovici și-a cumpărat o mașină de trei ori mai scumpă decât cele primite de la Țiriac: ”Mi-am permis această plăcere”

Citeşte şi

Au început să dea bir cu fugiții! Primul jucător OUT de la Mioveni, după ce falimentul a ajuns inevitabil

Exclusiv Steaua, răspuns oficial după ce Gigi Becali a cerut ca FCSB să joace în Ghencea. Decizia "militarilor"

PEROZDouă surori, ținta comentariilor dure după ce au dezvăluit un secret despre relația lor: „Oricine merită iubire și fericire!”

FILM NOWHugh Jackman, alături de fiul său, în vacanță, în Australia. Copiii actorului încearcă să se adapteze la noua situație familială

Rapid București, reacție oficială despre transferul lui Denis Ciobotariu: „Atunci vom anunța!” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ianis Hagi, ce gol! Românul a înscris în poarta rivalei Celtic și a declanșat nebunia pe Ibrox Park VIDEO citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Jennifer Lopez a îmbrăcat costumul de baie chiar și de Revelion. Cum a fost surprinsă artista în Aspen

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Jennifer Lopez a îmbrăcat costumul de baie chiar și de Revelion. Cum a fost surprinsă artista în Aspen

Digi World

Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de ştiinţă

Digi Animal World

Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată