Exclusiv Ianis Zicu a plecat de la Unirea Constanța! Jucătorii s-au plâns că dorm în autocar
articol scris de Digi Sport16.08.2021, 20:04
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Antrenorul Ianis Zicu a demisionat de la Unirea Constanța după trei eșecuri suferite în primele trei etape din Liga 2.
Echipa care a preluat locul Farului în Liga 2, după fuziunea dintre Farul și Viitorul, are parte de un start foarte greu. Echipa a fost construită în grabă, nu există condiții bune de pregătire, iar jucătorii s-au plâns după meciul cu U Cluj că vor dormi în autocar pe timpul nopții, pentru că pleacă imediat la Constanța.
Ianis Zicu a plecat de la Unirea Constanța! Jucătorii s-au plâns că dorm în autocar
Ianis Zicu nu a mai rezistat în aceste condiții dificile și din informațiile Digi Sport a demisionat. Zicu și stafful său au ajuns la un acord cu conducerea de la Unirea Constanța, astfel că și-au reziliat contractele pe cale amiabilă.
Iată ce a spus Zicu după eșecul cu U Cluj, ultimul său meci pe banca echipei Unirea Constanța: "Sunt multe lucruri care au afectat acest început de sezon. Lucruri pe care eu, ca antrenor, nu ar trebui să le simt. Sper ca la începutul acesta de săptămână să reglăm lucrurile din punct de vedere organizatoric, ceea ce avem nevoie pentru a face fotbal de performanță.
Iar rezultatele sunt în spinarea mea. Eu îmi asum toate cele trei meciuri de până acum, dar vreau să își asume și cei care conduc această echipă vizavi de ceea ce înseamnă condiții, ceea ce înseamnă respect față de munca jucătorilor, pentru că avem nevoie de profesionalism. Când văd acest stadion, simt că sunt la fotbal, simt că băieții vor să aibă astfel de condiții și mi-aș dori tare mult ca și noi să avem un teren decent. Totul s-a făcut pe ultima 100 de metri, asta a fost situația. Obiectivul e să avem liniște în acest campionat. Sper ca lucrurile să evolueze în direcția în care ni s-a promis", a spus Zicu, după meciul cu U Cluj.
Cioinac: "E urât să nu știi unde dormi seara"
Mijlocașul Ionuț Cioinac a vorbit și el despre condițiile dificile de la Unirea Constanța: "Și pentru noi este greu, am jucat cu trei echipe care, zic eu, se bat la promovare. Sperăm să se pună lucrurile la punct și oamenii care trebuie să facă aceste eforturi să le facă în curând și noi să ne revenim și să scoatem un rezultat bun în următoarea etapă.
La noapte știu unde dormim, 100% dormim în autocar și mâine dimineață o să dormim acasă. Sper și îmi doresc din tot sufletul să se rezolve problemele. Pentru un jucător este urât să nu știi unde dormi diseară, sau unde dormi, ce faci. Sper și noi să se pună la punct, să știm că ne antrenăm acolo, jucăm acolo, să jucăm pe un teren bun. Știu că este greu la început".
Unirea Constanța a pierdut cu Concordia Chiajna (0-2), Hermannstadt (0-2) și U Cluj (0-1) în primele trei etape.
VIDEO Rezumatul meciului U Cluj - Unirea Constanța
Etichete: ianis zicu , meciuri liga 2 , unirea constanța
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții