Hermannstadt, "pe butuci" după retrogradarea în Liga 2? "E un dezastru, nu știu ce se va întâmpla"
articol scris de Digi Sport04.06.2021, 08:01
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Hermannstadt a fost învinsă în returul barajului de menținere/promovare în Liga 1, 1-2 cu CS Mioveni (0-0, în tur), iar gruparea sibiană a revenit în al doilea eșalon al fotbalului românesc după trei ani.
Vasile Miriuță, fostul antrenor al lui Hermannstadt, consideră că deciziile greșite luate de conducerea clubului cu privire la concedierea câtorva oameni-cheie și transferurile haotice au condus la această contraperformanță a sibienilor.
Vasile Miriuță, după retrogradarea celor de la Hermannstadt în Liga 2: "E un dezastru, s-au făcut multe greșeli"
"S-au făcut greşeli, fără să dau nume, s-a renunţat la Iuliu Mureşan, la Răzvan Zamfir, am fost şi eu dat afară deşi aveam rezultate bune în acel moment. Ştim cu toţii ce s-a întâmplat acolo. S-au adus jucători străini, de prin ligile trei din Europa, iar asta s-a văzut.
Au fost multe, multe probleme. Şi de ordin financiar, au fost divergenţe între jucătorii români şi străini. Chiar nu ştiu ce se va întâmpla acum, cu retrogradarea în Liga 2, ce datorii sunt acolo. E un dezastru! Era stadionul gata şi s-a retrogradat în Liga 2. S-au făcut multe greşeli", a declarat Vasile Miriuță, pentru looksport.ro.
- Vasile Miriuță a pregătit-o de două ori pe Hermannstadt: octombrie 2018 - iunie 2019 și ianuarie 2020 - iunie 2020
- 12 victorii, 12 remize și 17 înfrângeri este palmaresul total al lui Miriuță pe banca lui Hermannstadt
Poli Iași, Astra și Hermannstadt sunt echipele retrogradate în Liga 2 la finalul sezonului 2020/2021, iar U Craiova 1948, Rapid și CS Mioveni le-au luat locul pe prima scenă. FC Voluntari a obținut o victorie confortabilă și în returul barajului cu Dunărea Călărași, după ce în prima manșă ilfovenii s-au impus cu 2-1.
Etichete: vasile miriuta , hermannstadt retrogradare , baraj mentinere promovare , dezastru hermannstadt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții