Exclusiv Haos la Steaua, legendele cer măsuri! Balint: “Lipsește un șef” / Lăcătuș: “E momentul să dea cu pumnul în masă”
articol scris de Digi Sport16.05.2023, 12:20
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
CSA Steaua este în derivă, după al cincilea meci la rând fără victorie în play-off-ul Ligii a 2-a! Dinamo a învins-o pe Steaua cu 3-0, pe Arena Națională.
Gabi Balint, revoltat de situația de la CSA Steaua: "Sunt lucruri care mă dor"
CSA Steaua a început play-off-ul Ligii a 2-a de pe primul loc, la egalitate de puncte cu Poli Iași. Acum, “roș-albaștrii” sunt pe locul doi, la 8 puncte de Poli Iași.
După partida cu Dinamo, antrenorul Stelei, Daniel Oprița, a răbufnit la adresa lui Florin Talpan, juristul de la CSA, și a deplâns din nou condițiile de la echipă. Steaua nu are drept de promovare în Liga 1, din cauza statutului juridic al clubului.
În direct la Digi Sport, două dintre legendele Stelei, Gabi Balint (60 de ani) și Marius Lăcătuș (59 de ani), au cerut măsuri ferme din partea conducerii clubului din Ghencea.
"E un club în care nu există un șef. Nu există un comandant sau un șef care să conducă și atunci se întâmplă lucruri de genul ăsta. Fiecare vorbește, se contrează în direct la televizor.
Sunt lucruri care mă dor și nu-mi convin! Nu fac decât să dea din nou apă la moară la foarte mulți. Cineva trebuie să discute cu jucătorii, să le spună "Domnilor, discutăm despre contracte când se termină campionatul". Steaua nu e sigură de locul doi, se pot schimba lucrurile în ultima etapă.
Când jucam noi la Steaua, era mereu o ierarhie, știam cine conduce. Acum lipsește un șef", a spus Gabi Balint, la emisiunea Fotbal Club.
Lăcătuș îi "taxează" pe Oprița și Talpan: "E în joc imaginea clubului"
"Nici Oprița și nici Talpan nu sunt în măsură să dea verdicte de acest gen la televizor. Sunt alții care pot face lucrul acesta. Deocamdată, există un locțiitor al comandantului clubului, nu a fost nimeni numit în funcția de comandant. Cred că vom auzi măsurile care se vor lua și ce gânduri au pentru viitor.
Probabil că aceste lucruri între ei durează de ceva vreme, între Oprița și Talpan. Dar nu sunt ei în măsură... să spui "Dom'le, dacă promovez pleacă Talpan, dacă nu plec eu". Ei nu pot să ia hotărâri în ceea ce privește viitorul Stelei.
Pe vremea noastră, dacă ieșeai cu asemenea declarații publice, plăteai scump! Fie că ești antrenor sau alt angajat al clubului. Până la urmă, e în joc imaginea clubului, indiferent cum te cheamă și ce ai făcut pentru clubul ăsta. Nu poți să faci cum au făcut cei doi, Oprița și Talpan.
Aceste discuții puteau să rămână între ei, să nu fie făcute publice. Sper ca persoanele din conducerea clubului sau chiar a Ministerului (n.r. - Apărării), dacă au văzut aceste imagini, să ia unele decizii.
Nu pot să iau de bun ceea ce spune Oprița, dacă mă duc la club, poate că oamenii din cadrul clubului îmi spun altceva. Ar trebui numit cineva într-o funcție care să țină legătură cu mass-media, să fie o prezență mai activă în ceea ce privește viața clubului.
Cine va ajunge în funcția de comandant al clubului... cred că e momentul să dea cu pumnul în masă, cum se spune, și să se impună în fața tuturor, să fie recunoscut ca un adevărat comandant", a spus Marius Lăcătuș, la emisiunea Fotbal Club.
VIDEO Rezumatul meciului Dinamo - Steaua 3-0
Clasamentul în play-off-ul Ligii a 2-a, după Dinamo - Steaua 3-0
Etichete: steaua , csa steaua , liga 2 , dinamo - steaua , gabi balint , marius lacatus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții