Ganea a demisionat a doua oară, iar clubul e tot mai aproape de faliment!
20.08.2018, 20:21Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Ionel Ganea și-a reziliat contractul cu ACS Poli Timișoara. Fostul atacant al naționalei a mai vrut să plece și în urmă cu două săptămâni, însă ar fi fost convins chiar de selecționerul naționalei României, Cosmin Contra, să rămână pentru a remedia situaţia creată la formaţia retrogradată, căruia nu i s-a mai permis accesul pentru antrenamente la orice spaţiu din sau adiacent stadionului ”Dan Păltinişanu”.
De aceasta dată, după prima victorie din Liga 2, la Ripensia, scor 3-2, Ganea s-ar fi certat cu șefii după ce a aflat că există intenția de a-i vinde pe Radu Motreanu și Cosmin Bârnoi, doi dintre oamenii pe care se baza pentru reconstrucția echipei.
"A fost o reziliere de comun acord, nu o demisie. Pentru moment, doar el și-a reziliat contractul, restul staff-ului rămâne", a spus Radu Birlică, președintele de la ACS Poli, pentru ProSport. Oficialul timișorenilor spune că, momentan, antrenamentele vor fi conduse de "secundul" Emil Szolomaer.
Situația echipei care a retrogradat anul trecut în Liga 2 este dramatică. Tot mai multe surse anunță falimentul la echipa care a încercat sa evite dispariția prin depunerea dosarului de insolvență, chiar în această vară. Mai mult, ultimele informații arată că echipa nu întrunește condițiile pentru ca cererea să-i fie admisă!
3 meciuri a rezistat pe banca lui ACS Poli, Ionel Ganea - timp în care echipa a pierdut, 1-4 cu Farul Constanța, a remizat, 2-2, cu Dacia Unirea Brăila, și a câștigat, 3-2, confruntarea cu Ripensia.
Etichete: ionel ganea , acs poli timisoara , liga 2 ionel ganea , ionel ganea demisie , ionel ganea liga 2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții