Exclusiv Florin Manea, după plecarea lui Daniel Pancu de la Rapid: "E o legendă, dar noi vrem să promovăm!"
10.03.2020, 18:37SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Rapid a rămas fără antrenor, după ce Daniel Pancu a fost demis de conducere, iar directorul sportiv al giuleștenilor, Florin Manea, a vorbit despre situația din interiorul formației.
Florin Manea spune că a propus trei antrenori și că nu are nicio problemă cu Dan Alexa: "Rezultatele țin antrenorii. Îmi pare rău că ne-am despărțit de Daniel, e o legendă a clubului. Chiar nu m-a interesat cine e antrenor la Rapid, poate să fie oricine. Important e ca Rapidul să meargă înainte și să promovăm. Asta ne dorim cu toții. Noi am fost într-o perioadă grea când ne-a bătut Snagovul. Am mers în continuare, am avut o lună extraordinară, iar acum avem din nou o perioadă grea.
N-am fost parte la discuțiile care s-au ținut cu Daniel. Cei din conducere au decis să producă un șoc la echipă. La meciul cu Snagov s-a decis să nu se întâmple asta. Vă garantez că jucătorii nu l-au lucrat pe Pancu. N-am o problemă cu Alexa. Nu mă interesează nici Dan Alexa, nici Anamaria Prodan, mă interesează doar Rapid.
Florin Manea: "Și tata a fost antrenor și a plecat de la Rapid"
Și eu am considerat că trebuie un șoc la echipă. Eu i-am propus pe Florin Motroc, Daniel Isăilă și Dan Alexa. Alexa e îndreptățit pentru promovările pe care le-a reușit, cunoaște Liga 2. Este o alegere înțeleaptă. Cred că și lui Florin Motroc îi va veni rândul să vină la Rapid. Poate dacă era alta situația, ar fi fost ales el. Și tata a fost antrenor și a plecat. Nu are rost să aruncăm cu pietre unii în alți. Nu se știe când va reveni Pancone la Rapid. În viață și șansa contează.
Lui Daniel nu i s-a impus niciodată niciun jucător. Eu i-am pus la dispoziție jucătorii, el a decis. Nimeni nu i-a contestat deciziile", a spus Florin Manea, în cadrul emisiunii Digi Sport Special.
Cu lacrimi în ochi, Pancu a răbufnit în direct la TV! ”Nu renunț la niciun cent! E foarte urât ce au făcut”
Daniel Pancu a fost dat afară de Rapid și a răbufnit în direct la TV. Tehnicianul îi acuză pe cei din conducerea clubului de faptul că nu au procedat corect cu el și a anunțat că nu va mai renunța la banii pe care-i are de primit, în urma negocierilor care au avut loc ieri.
”Ieri am fost pentru prima dată supărat pe Dumnezeu, pentru că mi-a dat sufletul ăsta”, a spus Pancu cu lacrimi în ochi.
Pancu a dezvăluit faptul că ar fi plecat singur de la Rapid în momentul în care echipa nu ar mai fi avut șanse de promovare și nu ar fi cerut niciun ban, deși mai avea contract cu giuleștenii.
”Lucrurile sunt foarte simple pentru noi. În momentul în care Rapid nu mai avea șanse de promovare îmi dădeam demisia, fără despăgubiri. Acum, dacă ei au luat această decizie, să și-o asume. Acum nu mai renunț la niciun cent din ce am negociat ieri cu ei. Echipa este foarte bine pregătită. E la nivel de Champions League.
Tot ce are de făcut următorul antrenor este să mențină o atmosferă bună, poate să vorbească mai mult cu jucătorii și sunt sută la sută că Rapid va promova. Voi fi alături de ei la fiecare meci, când voi putea. Nu am ce să-mi reproșez, poate doar relațiile interumane. Îmi doream foarte, foarte mult să promovez cu Rapid, enorm îmi doream”, a spus Daniel Pancu la Digi Sport Matinal.
Daniel Pancu a preluat echipa de la Constantin Schumacher, în 2018, în Liga a 3-a, şi a reuşit să promoveze în Liga 2 la pas. Acum, situaţia Rapidului în clasament nu este deloc una strălucită. Echipa este tocmai pe locul 6, însă diferenţa până la locul 2, care asigură promovarea directă este de numai două puncte.
VIDEO Rezumatul meciului Rapid - CSM Reșița 0-1
Etichete: digi sport special , antrenor rapid , daniel pancu , florin manea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții