News Alert Echipa lui Mititelu a rămas fără antrenor! Eugen Trică a plecat de la U Craiova 1948
articol scris de Digi Sport24.08.2020, 14:58
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
U Craiova 1948 SA, formația patronată de Adrian Mititelu, a anunțat, luni după-amiază, despărțirea de antrenorul Eugen Trică (44 de ani).
În comunicatul emis de club, se precizează doar faptul că Trică și-a încetat contractul astăzi, fără a se oferi detalii suplimentare.
Eugen Trică a plecat de la echipa lui Adrian Mititelu
Până la numirea unui nou staff tehnic, antrenamentele formației oltene vor fi conduse de Vali David și Ovidiu Dănănae.
Eugen Trică a fost numit la U Craiova 1948 SA în vara anului trecut, antrenorul reușind promovarea în Liga 2, după ce a dominat Seria 4 din Liga 3, având 14 puncte peste ocupanta locului secund în momentul suspendării competiției.
De asemenea, Trică a dus clubul din Craiova până în 16-imile Cupei României. Oltenii au întâlnit-o în acea fază pe Universitatea Cluj, într-o partidă disputată pe Stadionul "Ion Oblemenco", și încheiată cu victoria dramatică a oaspeților, scor 3-2, după prelungiri.
Președintele Marcel Pușcaș plecase încă de la finalul lunii trecute
În această vară, de la echipa lui Adrian Mititelu a plecat și Marcel Pușcaș, cel care ocupa funcția de președinte.
"Din păcate, începând de azi, raporturile mele cu FCU 1948 s-au încheiat. Doresc succes echipei!", transmitea Pușcaș, la finalul lunii iulie.
- Sezonul 2020/2021 din Liga 2 va debuta în weekend-ul 29-30 august și va avea la start 21 de echipe. Meciurile vor putea fi urmărite la Digi Sport.
Etichete: liga 2 , adrian mititelu , craiova , eugen trica , u craiova 1948 sa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții