Daniel Pancu, după egalul cu Farul : "Am avut emoţii, de aceea nu am bătut Dosarele X"
03.08.2019, 20:57SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Rapid - Farul, derby-ul de tradiţie din startul ligii secunde s-a încheiat nedecis, 0-0. Daniel Pancu nu l-a putut învinge pe fostul rapidist, Ianis Zicu, despre echipa căruia spusese că ar trebui să se numească FC Dosarele X Constanţa.
Antrenorul giuleştenilor a văzut acum la lucru echipa de pe litoral, dar nu lipsa de informaţii a fost motivul pentru nu a putut trece de adversari. Pancu crede că presiunea primului joc după promovare şi-a pus amprenta.
"Am jucat cu Dosarele X, eu m-aş fi dus personal să-i urmăresc, dar nu ştiu unde au fost în cantonament, cu cine au jucat, dar nu din cauza asta am pierdut meciul.
Ştiam că impactul cu liga a doua va fi dificil, jucătorii mei au fost apăsaţi de trac, de emoţii. A fost un altfel de adversar faţă de ce am întâlnit anul trecut. Am făcut greşeli copilăreşti în apărare, noroc cu Drăghia că ne-a salvat, ei au avut trei ocazii mari, iar echipa mea a căzut. Ne-a incomodat şi terenul, a fost un gazon prost. Ne-am revenit abia pe final," a recunoscut Pancu după meci.
Rapid, echipa cu galerie de prima ligă
Rapid a fost încurajată frenetic la debutul în al doilea eşalon, iar Pancu crede că în scurt timp fanii giuleşteni nu vor mai avea motive de dezamăgire.
"Suporterii au fost fantastici, extraordinari, locul Rapidului e în prima ligă, cel puţin la suporteri! Eu cunosc potenţialul echipei, nu suntem favoriţi acum la revenirea în Liga întâi, dar pe parcurs vom deveni favoriţi. Etapa viitoare jucăm cu Concordia şi va fi din ce în ce mai bine," a precizat Pancu.
Înaintea partidei din Regie, s-au înregistrat incidente între galeriile celor două formații. Gruparea patronată de către Ciprian Marica a fost însoțită la București de o inimoasă galerie, dar care a primit ”întăriri” și din partea ultrașilor din Peluza Sud a celor de la CSA Steaua.
Când au ajuns în tribune, ambele galerii au început să scandeze pentru echipele de suflet, dar au început și un război de la distanță, utilizând și foarte multe trivialități. Lucrurile puteau degenera, dacă forțele de ordine nu erau pe fază, mai ales că ambele galerii au stat destul de aproape în tribune.
Incidente între fani la Rapid - Farul! Cameramanul Digi Sport, la un pas să fie lovit de două ori de unul dintre huligani!
Au fost câteva minute de panică pentru suporterii pașnici, mai ales că au fost și două scaune aruncate iar unul dintre recalcitranți a fost luat pe sus de jandarmi. De altfel, acel huligan a încercat să-l lovească, în dpouă rânduri, pe cameramanul Digi Sport!
Până la urmă, partida a început, după cinci minute de întârziere, după ce arbitrul Andrei Moroiță s-a asigurat că totul este în regulă. ”Centralul” a vorbit cu oficialii ambelor formații cărora le-a cerut să ia măsuri pentru ca actele de huliganism să nu se mai repete.
Etichete: rapid , farul constanta , daniel pancu , ianis zicu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții