Exclusiv Cum se promovează din Liga a 2-a dacă în play-off se califică toate cele 5 echipe fără drept să joace în Liga 1
articol scris de Digi Sport11.08.2022, 16:13
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Liga a 2-a, sezonul 2022-2023, a pornit la drum în condiţii speciale. Sunt nu mai puţin de cinci echipe care nu au drept de promovare, iar această stare de fapt creează o situaţie ciudată.
Steaua, Șelimbăr, CSM Slatina, Dumbrăvița și Minaur Baia Mare sunt echipele fără drept de promovare în Liga 1.
Play-out-ul Ligii a 2-a ar putea da trei echipe pentru Liga 1! Ce spune regulamentul
Chiar dacă este puţin probabil să se întâmple asta, există posibilitatea ca în play-off, adică între primele şase, să se califice toate cele cinci echipe fără drept de promovare. Plus o a şasea care ar urca în Liga 1, indiferent de rezultatele obţinute în cele 10 etape.
Apoi, pentru celelalte trei locuri eligibile pentru promovarea în Liga 1 se va apela la play-out-ul Ligii 2.
Atunci când s-a stabilit actualul regulament de promovare, s-a luat în discuţie inclusiv excluderea echipelor din play-off dacă nu au dreptul la promovare.
Însă, juridic, într-o competiţie, în cazul de faţă Liga a 2-a, se joacă după regulile respectivei competiţii. Aşa că nu li se poate interzice intrarea în play-off echipelor care şi-au obţinut acest drept.
Se poate promova în Liga 1 direct şi din play-out
În cazul promovării, se ia în calcul regulamentul din Liga 1, acolo unde nu au dreptul să joace echipele care nu sunt de drept privat. Cum este Steaua, de exemplu.
Ca atare, cluburile au fost informate că, dacă dintre echipele din play-off nu se vor ocupa cele patru poziţii pentru promovare, două direct şi două la baraj, se va apela la play-out.
În cel mai rău caz, cu toate cele cinci echipe fără drept de promovare în play-off, una urcă în Liga 1. Apoi, pentru a doua echipă care va promova direct se vor lupta echipele de pe locul 1 din cele două serii de play-out. Cine câştigă, promovează direct, iar cine pierde merge la baraj.
Pentru al doilea loc de baraj, potrivit regulamentului, se vor lupta echipele clasate pe locurile 2 din cele două serii din play-out.
Etichete: promovare liga 2 , baraj liga 2 , play-out liga 2 , echipe fără drept de promovare liga 2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții