Video&Foto Cum arată în prezent stadionul Rapid, dar și ce nume nou va purta după finalizare
01.04.2021, 17:29SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Lucrările de la noul stadion Rapid sunt în toi iar noi imagini cu construcția din Giulești au fost făcute publice miercuri, 31 martie 2021.
Din sursele Digi Sport, noul stadion, după ce va fi predat la cheie, nu se va mai numi ”Stadionul Rapid-Valentin Stănescu.
Stadionul Rapid arată din ce în ce mai bine, ca orice construcție nouă, departe de vechea ”Potcoavă” din Giulești. Fotbaliștii abia așteaptă să evolueze pe noul stadion Rapid, la fel ca și fanii, care speră ca până atunci să poată primi și voie de a reveni în tribune.
Galerie Foto
Dan Filoti, realizatorul emisiunii Liga Digi Sport, a anunțat că are informații potrivit cărora noul stadion se va numi ”Rapid Giulești”, Informația a fost confirmată și de către Mihai Iosif, antrenorul din acest moment al giuleștenilor, prezent în studioul emisiunii.
”Înțeleg că nu se va numi Rapid Arena, ci Rapid Giulești”, a spus Filoti, confirmat de Iosif: ”Din ce știu și eu, Rapid Giulești”. Antrenorul Rapidului a continuat:
”Locul acela chiar are ceva aparte, are suflet. Simți cum ți se ridică părul pe mâini. Cel puțin pentru noi, rapidiștii. Rivalilor, în schimb, și se ridică părul în cap”, a mai spus Iosif, la Digi Sport.
VIDEO cu Mihai Iosif despre noua denumire a stadionului Rapid
Când va fi gata Rapid Giulești. După 15 aprilie începe montarea gazonului
"La momentul actual s-a început montajul scaunelor de la tribuna est. De asemenea, au fost demarate și lucrările de infrastructură ale terenului de joc, mai exact lucrările de drenaj. Gazonul va putea fi pus în amplasament după finalizarea lucrările de infrastructură și anume lucrările de drenaj, încălzire și irigare.
În funcție de condițiile meteorologice care pot influența progresul lucrărilor de infrastructură, preconizăm că montarea gazonului să înceapă după data de 15 aprilie. Predarea obiectivului de investiție către beneficiar va avea loc după semnarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor. Recepția la terminarea lucrărilor este planificată să înceapă în a doua jumătate a lunii mai", anunță CNI.
Legendele Rapidului vor avea un loc special pe noul stadion
Numele stadionului va fi Rapid Giulești, dar întreg complexul din Giulești va fi denumit Valentin Stănescu.
Pe lângă Dan Coe și Tache Macri, alte zone ale stadionului vor fi denumite după Nicolae Manea, Alexandru Neagu, Ion Motroc, Necula Răducanu (n.r Rică Răducanu) sau Bazil Marian. Pentru acest demers, clubul a colaborat în mod constant cu suporterii echipei. Iată lista completă a denumirilor:
- Denumire Stadion: RAPID GIULESTI
- Denumire Peluza Nord: DAN COE
- Denumire Peluza Sud: TACHE MACRI
- Denumire Tribuna a II-a: ALEXANDRU NEAGU
- Denumire Tribuna I: VALENTIN STĂNESCU
- Denumire Tribuna VIP: NICOLAE MANEA
- Numele alese pentru lojele stadionului: Ion Costea, Iuliu Baratky, Gheorghe Dungu, Ion Bogdan, Vintilă Cossini, Necula Răducanu, Dumitru Macri, Bazil Marian, Ion Motroc, Ștefan Filotti, Vasile Copil, Ilie Greavu, Constantin Năsturescu, Nichi Dumitriu, Ion Pop, Teofil Codreanu, Nicolae Lupescu, Constantin Jamaischi, Ion Ionescu
Rapid Arena, detaliile proiectului
- capacitate de aproximativ 14.000 de locuri (din care peste 250 de locuri pentru persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii lor)
- preţ nou 39.499.366 milioane de euro
- nivel de clasificare UEFA, 4
- suprafaţa totală înierbată va fi de 120X80 m (inclusiv suprafaţa de gardă)
- complexul va fi prevăzut cu săli de sport pentru diverse discipline sportive precum haltere, box, lupte/judo/karate, tenis/volei/baschet,
- atletism, precum şi săli de forţă sau recuperare şi pistă de popice
- spaţii de cazare pentru sportivi
- spaţii de alimentaţie publică
- spaţii administrative
Etichete: rapid giulesti , stadion rapid , mihai iosif , nume stadion rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții