Foto Cum arată Cătălin Itu după faultul brutal suferit și prima reacție
articol scris de Digi Sport19.03.2023, 23:21
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Cătălin Itu (23 de ani) a fost victima unei intrări brutale a lui Costin Ghiocel (29 de ani), în meciul Oțelul Galați - Poli Iași 1-2.
Fotbalistul lui Poli a primit o talpă în plină figură și a fost umplut de sânge, după cum se poate vedea în galeria foto de mai jos. Atenție, imagini cu puternic impact emoțional.
Galerie Foto
Cătălin Itu, mesaj după accidentare
La câteva ore de la momentul incidentului, Cătălin Itu a publicat pe rețelele sociale o fotografie cu fața sa și a transmis un mesaj.
”Vă mulțumesc frumos tuturor pentru mesajele de susținere! Din fericire, sunt bine, nu e nimic grav.
Apreciez enorm grija voastră și gândurile bune! Doamne ajută”, a scris Cătălin Itu, pe Instagram.
Reacția lui Leo Grozavu
Momentul a fost comentat la finalul jocului de Leo Grozavu, antrenorul Politehnicii Iași, care a concluzionat că fotbalistul său ”arată ca după un meci cu Mike Tyson”.
În același timp, Leo Grozavu a evidențiat spiritul de sacrificiu demonstrat de Cătălin Itu.
”Itu arată ca după un meci cu Mike Tyson, e destul de grav avariat, dar să sperăm că va reveni cât mai rapid. Asta înseamnă sacrificiu”, a spus Leo Grozavu.
Comunicatul Oțelului
La scurt timp după incidentul greu de privit, Oțelul, clubul care a organizat meciul, a emis un comunicat prin care a transmis că jucătorul Cătălin Itu a primit îngrijiri medicale în ambulanță și că este în afara oricărui pericol.
”Marcatorul golului Politehnicii, Cătălin Itu, a primit îngrijiri medicale în ambulanță după o intervenție foarte dură a lui Ghiocel, fază la care jucătorul gazdelor a fost eliminat. Cătălin este bine acum”, se arată în mesajul transmis de Oțelul Galați.
Etichete: catalin itu , otelul galati - poli iasi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții