Video Exclusiv CSA Steaua, pregătită să mai stea un an în Liga 2. Anunțul lui George Ogăraru
articol scris de Digi Sport07.04.2022, 14:21
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
CSA Steaua, ocupanta locului patru în play-off-ul Ligii 2, a depus dosarul de licențiere pentru stagiunea următoare din Liga 1, chiar dacă LPF și FRF au anunțat că echipa n-are drept de promovare, din cauza formei de organizare – club de drept public.
CSA Steaua, pe loc de baraj în Liga 2
George Ogăraru a anunțat că CSA Steaua va face toate demersurile, iar specialiștii vor analiza Legea Sportului. Clubul ia în calcul inclusiv să depună un memoriu la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Totuși, Ogăraru a precizat că Steaua este pregătită și pentru varianta de a rămâne în Liga 2 în sezonul 2022-2023.
- Potrivit regulamentului, pentru a fi eligibilă să joace în Liga 1, CSA Steaua trebuie să devină o societate comercială sau să formeze un parteneriat public-privat, înaintea startului de sezon din Liga 2.
"În primul rând, avem această obligație sportivă de a ne asigura dreptul de promovare sau de a intra la baraj. Apoi să facem toate demersurile legale pentru a putea promova. Dacă nu se poate anul acesta, atunci vom relua activitățile în sezonul următor. Nu știu dacă pot fi “portițe”. Trebuie analizată Legea Sportului, sunt specialiști care se ocupă de lucrul ăsta. Când va fi momentul, vom discuta și despre TAS. Luăm în calcul toate soluțiile, pentru că noi credem și vrem ca acest club să fie din nou în prima ligă", a spus George Ogăraru, pentru Digi Sport.
Clasamentul Ligii 2, play-off
Etichete: steaua , csa steaua , liga 1 , promovare , liga 2 , tas , george ogararu , ogararu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții